VIOLETA ANCIU-ALTE MAȘINI ȘI-UN FOTOGRAF AMATOR

O a doua lecturare lasă a mai fi doar receptare subiectivă a unor texte, o validare sau nu, pornită de la o sinteză injustă a cărei concretețe e dată de timpul limitat și de ceea ce avem pretenția că ar fi valid în sistemul nostru de valori ca cititori.

Un volum e o poezie care s-a făcut mare și își permite să nu mai tacă, o poezie care, nemaifiind propunere doar, poate pretinde.

Relecturarea e momentul în care nu mai lași nimic afară, îți susții criteriile cu necesitatea cui caută un verdict: acceptarea și recunoașterea sau nereprezentativitatea unui autor.

Colegă de cenaclu fiindu-mi, îmi amintesc de o Violeta Anciu pe care niciodată poezia n-o avertiza, de aici poate și perspectiva mereu amplu-sinceră a versurilor sale.

Nu știu și nu am înțeles poezia…
Doar o trăiesc
Lăsând-o să mă trăiască, să mă consume
Și să mă transforme.
……
Să-mi dicteze poezia cum să mă scrie,
Strofă cu strofă și vers dintr-un univers.

Poezia Violetei Anciu dislocă viața prin presupunere controlată și își obligă cititorii să cunoască, reflectând ceea ce erau convinși că le era cunoscut deja.

Om permeabil, poeta strânge toate răspunsurile sale și ale celorlalți, cu o onestitate dezarmantă, impulsivă și inconștientă, ca orice act care nu mai are nevoie de acceptare pentru a exista, transformându-le într-unul din volumele care au făcut mai ușoară viața poeziei românești în 2017, «Alte mașini și-un fotograf amator» ( Editura Grinta) .

Cotidianul e forma de exhibitionism a lumii Violetei Anciu, debilitarea cu bună știință a metaforei în beneficiul imaginilor evidente și agilitatea simplității, sunt tehnicile prin care poezia sa se transformă (fără să se scuze) într-o vitrină în care privesc ceilalți.

De ce sunt aici,
Ce caut?
Te aștept fără să știi, nemișcată,
Numărând mașinile și ușile lor…
Bătrânul ce-mi acompaniază dreapta
Citește știrile pe scurt la miezul nopții,
Telefonul sună în gol,
Alte mașini și-un fotograf amator.
E frig!
Pe mine nu mă simte nimeni
Cine sunt?

Poezia Violetei Anciu e înțeleaptă, nu lasă să ni se apropie decât percepțiile norocoase, cele care duc la contemplare.

O, Doamne, cât de frumos
Ochii tăi s-au așezat
Cu uitătură cu tot,
În această prelungă ascultare.

O poezie rapidă, utilă, în care nu-și găsesc prosperitatea atitudinile ponderate, o conștiință puternic- intelectuală și-o viziune asupra lumii «deteriorată» în bine, sunt semne de identitate suficiente cât să o transforme pe poeta Violeta Anciu într-o prezență poetică ușor de recunoscut.

Articol scris de Laura Cătălina Dragomir