excludere
Președintele PNL, Ludovic Orban, amenință cu excluderea din partid a propriilor senatori dacă mai au inițiative legislative care sunt susținute de PSD, necontând dacă acestea sunt benefice pentru români. În colimatorul lui Orban a intrat senatorul Daniel Zamfir care a fost amenințat în mod direct cu excluderea din PNL. „Marturisesc că mă deranjează că este
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a convocat Biroul Permanent Naţional, care se va reuni începând cu ora 12,00, la sediul central al partidului. Pe ordinea de zi se regăsește şi situaţia filialei Timiş, rămasă fără lider după ce Sorin Grindeanu a fost demis din PSD în urma unei decizii a CEx. Social-democraţii susţin că trebuie adoptată
Fostul premier Victor Ponta făcut această precizare, joi, răspunzând unui comentariu pe pagina sa de Facebook, în care era întrebat dacă are de gând să-şi facă un nou partid. „Nu am fost niciodată în alt partid cu excepția PSD. După 15 ani de activitate am fost exclus pentru că l-am apărat pe Sorin Grindeanu (care
După ce a condus cu mână forte PNL și a pierdut răsunător la alegerile parlamentare din 2016 aducând partidul la 20%, Alina Gorghiu se află la un pas de a fi exclusă din PNL. Liberalul Dragomir Tomaşeschi, membru în Biroul Permanent Naţional al PNL, a anunţat că va cere în următoarea reuniune a conducerii partidului
Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a fost propus pentru excluderea din partid de către organizaţia PNL Sector 1, după ce acesta a comentat la un articol despre prezenţa liderului filialei, Mihai Voicu, pe lista PNL pentru diaspora, numindu-l şobolan. „Şobolanule eşti atât de nesimţit! Eşti preşedinte la sectorul 1
Biroul Politic Național (BPN) al Partidului Naţional Liberal a votat excluderea din partid a lui Theodor Paleologu (deputat) și a lui Cristian Bodea (senator). Decizia de excludere a celor doi urmează să fie validată în Consiliul Național de Coordonare al Partidului Naţional Liberal, au precizat surse politice din interiorul PNL. Senatorul Cristian Bodea a declarat că