La sfârşitul anului trecut, anchetatorii vorbeau de o şpagă de 600.000 de euro, bani pe care Ioan Oltean i-ar fi primit în 2010, în curtea unei biserici, pentru a urgenta acordare a unei despăgubiri de către ANRP, instituție condusă la acea vreme de Crinuţa Dumitrean. Surpriză însă, cei 600.000 de euro din dosarul lui Ioan Oltean
Vicepreședinte PMP și fost președinte al Agenției Domeniilor Statului, Radu Cristescu, a lansat un atac fulminant, în direct, la adresa lui Ioan Oltean. Iată o parte din declarațiile făcute de Radu Cristescu: „Mi-e milă de această doamnă Crinuța Dumitrean, care a fost pusă acolo. Ioan Oltean a avut talentul a de a mirosi foarte bine
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, miercuri, cu 14 voturi ”pentru”, patru ”împotrivă” şi trei abţineri cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. Ioan Oltean a precizat, la finalul audierii, că este nevinovat şi că a prezentat probe