avertisment
Meir Bar-Hen, rabinul șef al Barcelonei, îi îndeamnă pe evrei să plece în Israel și să părăsească Spania, aceasta fiind ”un centru al terorismului islamist pentru toată Europa” Avertismentul rabinului vine după cele două atacuri teroriste din Barcelona și Cambrils, revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic și în care au fost ucise 15 persoane și
Având în vedere că situaţia de pe întreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se mai află în această ţară să o părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale. Forţele înarmate ale opoziţiei sunt concentrate în zone aglomerate şi dens
Proliferarea cazurilor de rujeolă în Italia și România amenință sănătatea restului Europei. Acesta este avertismentul lansat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care a cerut României și Italiei să ia măsuri imediate pentru a opri răspândirea acestei boli virale. Numai în luna ianuarie a acestui an, mai mult de 500 de cazuri de rujeolă au
Avertisment demn de luat în seamă de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, lansat de judecătoarea Gabriela Baltag, membru în Consiliu şi fostă preşedintă a Asociaţiei Magistraţilor din România. Judecatoarea Gabriela Baltag şi-a atenţionat colegii din CSM să se abţină de la comentarii şi acţiuni cu tentă politică şi să nu cadă în capcana întinsă de conflictele politice,
Judecatoarea Camelia Bogdan s-a comportat ca o ţaţă in piaţă, astăzi în plenul CSM, luându-i la rost pe membrii acestuia pentru că şi-au permis să analizeze starea de incompatibilitate a activităţii de conferenţiar remunerat în afara sistemului universitar sau de formare în INM. Camelia Bogdan a dat dovadă de o obrăznicie fără margini, reuşind să
Uniunea Europeană se află în pericol de destrămare, existând forțe care acționează în acest sens, de aceea susținătorii săi trebuie să lupte pentru a o menține, a declarat președintele Parlamentului European, Martin Schulz, într-un interviu apărut marți în cotidianul german Die Welt, preluat de Reuters. „Nimeni nu poate spune dacă Uniunea Europeană va mai exista