ambasada
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) salută inițiativa Ambasadei României în Republica Federală Germania de a promova conceptul reţelelor socio-profesionale formate din români care își derulează activitatea pe teritoriul statului german, ca modalitate de a încuraja coeziunea și dezvoltarea comunităților românești. Este vorba despre medici, It-iști, arhitecţi, constructori, jurişti, cadre universitare, cercetători, studenţi etc care
Programările pentru a beneficia de servicii consulare sunt gratuite și pot fi făcute de pe orice dispozitiv conectat la internet. Odată cu intrarea în vigoare a platformei www.econsulat.ro, numeroşi cetăţeni români au beneficiat deja de avantajele pe care acesta le produce: economie de timp şi garanţia dosarului complet. Pentru cei care doresc să își facă programare, sunt necesari doar
Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la nașterea pianistului, compozitorului și pedagogului român Dinu Lipatti, celebrării Zilei Internaționale a Muzicii 2017 și a deschiderii celei de-a VII-a ediții a Festivalul Internațional PROPATRIA – Tinere Talente Românești (Roma, 1-21 octombrie 2017), Accademia di Romania din Roma, Ambasada României în Republica Italiană, Conservatorul de Muzică
4 iulie este cunoscută ca Ziua Independenței. Această zi marchează aniversarea declarației de independență din 1776, față de Marea Britanie, semnată de 13 colonii de pe continentul nord-american. La București, Ziua Americii este sărbătorită la Ambasadă, acolo unde ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm și președintele României, Klaus Iohannis au ținut un discurs cu această ocazie.
În continuarea întâlnirilor oamenilor de afaceri români din Spania, organizate și găzduite de Ambasada României la Madrid, la 24 mai a avut loc o nouă reuniune dedicată prezentării programului Start-up Nation. Programul, gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, stimulează înființarea de noi afaceri în România prin acordarea de fonduri nerambursabile.
Ambasada României în Regatul Spaniei și Consulatul General al României la Bilbao, alături de Camera de Comerț Bilbao, organizează a doua ediție a Forumului „Oportunități de Investiții în România”. Evenimentul va avea loc la sediul Camara Bilbao (Alda. Recalde 50, Bilbao) în data de 26 mai a.c., ora 10:30 a.m., cu participarea ministrului român pentru
În cadrul campaniei Dialog pe teme consulare – 2017, care se desfăşoară la Beirut, în perioada 11 – 13 mai 2017, a fost organizată o reuniune regională consulară, la care participă reprezentanții misiunilor diplomatice și oficiilor consulare din mai multe state. Astfel, la această reuniune au participat reprezentanți din Republica Libaneză, Qatar, Republica Belarus, Republica
În scopul păstrării în rândul tinerelor generații de români din Spania a sentimentului de apartenență la neam și cultură, pentru prezervarea identității naționale, promovarea tradițiilor românești în societatea spaniolă, Ambasada României în Spania lansează concursul de proiecte ”România–țara sufletului meu. Mărțișorul în Spania”. Acest concurs are menirea popularizării de către copii a obiceiurilor românești din
Articole mai vechi››