alegeri prezidentiale 2009
Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a avut o primă reacție după refuzul șefei DNA, Laura Codruța Kovesi de a se prezenta la Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, spunând că acest lucru ”este cu siguranță și o recunoaștere involuntară că s-a aflat la celebra întâlnire în calitate oficială”, făcând referire la întâlnirea care
Laura Codruța Kovesi refuză să se prezinte la audierile din Comisia parlamentară de anchetă referitoare la alegerile prezidențiale din anul 2009. Kovesi a trimis o scrisoare în care afirmă că, potrivit unei decizii a CSM, procurorii nu pot fi obligați să se prezinte la audieri într-o comisie parlamentară pentru că fac parte din puterea judecătorească. ”Referitor
Radu Berceanu, fostul ministru al transporturilor din perioada de glorie a PDL și răsfățat cu numeroase contracte de milioane de euro cu statul, cere să i se plătească transportul de la Craiova la București dacă parlamentarii vor să-i pună întrebări cu privire la alegerile din anul 2009. ”Mi-a trimis o secretară un SMS în care îmi spunea
Fostul vicepremier Gabriel Oprea refuză să se prezinte la audierea din Comisia parlamentară care anchetează organizarea alegerilor prezidenţiale din 2009. Acesta a trimis comisiei o scrisoare în care pune o condiţie pentru a merge în Parlament. Oprea afirmă că a fost audiat la Parchetul General în dosarul deschis în aceeaşi cauză, iar Parlamentul, dacă dorește
Ioana Băsescu, Elena Udrea și Dan Andronic, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009. În același dosar, au mai fost deferiți justiției Gheorghe Nastasia, la data faptei secretar general al Ministerului Dezvoltării, acuzat de luare de mită; Victor Tarhon, fost președinte al Consiliului