Meniu
cursos-ised-sab

Gazeta de Spania on Google+RSS Feed

14 octombrie 2020

ȘI NU, PĂRINTE, NU ÎL JUDEC PE DUMNEZEU CI CAUT DRUMUL SPRE MÂNTUIRE…


Încă din cele mai vechi timpuri am auzit vorbindu-se in lung si in lat de credinta in Dumnezeu,sfinti,lucruri sfinte,adevarata credinta,iubirea aproapelui,milostenie.Toate bune si frumoase pana cand intr-o zi am auzit ca exista si alte credinte pe fata pamantului: catolici,protestanti,martorii,evanghelisti,…,inca alte zeci,poate sute de credinte si culte rupte din acelasi intreg!

De-a lungul istoriei, creștinismul a fost marcat de schisme și dispute teologice care au avut ca efect apariția unor biserici distincte. Principalele ramuri ale creștinismului sunt reprezentate de Biserica Ortodoxă Răsăriteană și Biserica Romano-Catolică, urmate de bisericile protestante.Inițial, creștinismul a început să se dezvolte în Ierusalim și mai apoi în întregul Orient Mijlociu, devenind, ulterior, religie de stat în Armenia (301 sau 314), Etiopia (325), Georgia (337) și, în final, religia de stat a Imperiului Roman (380).Creștinismul a cunoscut o dezvoltare fără precedent în perioada Evului Mediu și o răspândire geografică deosebită în perioada marilor descoperiri geografice, devenind una din cele mai răspândite religii de pe glob (circa 240.000.000 de adepți).

Marea Schismă din 1054 este un eveniment ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri: vestică (catolică) și estică (ortodoxă). Anul în care s-a petrecut este 1054, deși tensiunile datau de multă vreme între creștinătatea latină (apuseană) și cea greacă (răsăriteană) .Creștinismul este întemeiat de Iisus. Ziua de naștere a Bisericii este la 50 de zile de la Învierea lui Iisus, în acea zi convertindu-se (conform legendei, dar neconfirmat istoric)aproximativ 3000 de oameni,care, după Pogorârea Duhului Sfânt, ar fi pornit în lume alături de apostoli și ar fi convertit alte popoare la creștinism.Apostolii au pornit prin lume și au convertit la creștinism populația din multe orașe. Cei mai importanți doi apostoli au fost Simon Petru și Pavel.

Creștinismul a luat naștere în Imperiul Roman, în secolul I e.n., în timpul orânduirii sclavagiste. Această religie este cunoscută de la origini și până în prezent datorită discipolilor lui Iisus Hristos, prin scrierile primilor generații de creștini. Cele patru Evanghelii de la Matei, Marcu, Luca și Ioan prezintă vorbele, faptele, moartea și învierea, deci viața lui Iisus Hristos. Acestea alcătuiesc Noul Testament pe care creștinii îl recunosc ca „Sfânta Scriptură”. Noul Testament împreună cu Vechiul Testament pe care îl au în comun cu evreii, alcătuiesc „Biblia Creștină”. Creștinismul se dovedește ca o religie revelată „…pentru că Dumnezeu s-a făcut el însuși cunoscut oamenilor și le-a dezvăluit promisiunile de legământ pe care el le propune pentru fericirea lor. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu pentru credincioși”.

De ce sunt așa de multe religii? De ce unele grupări se consideră mai deosebite?

Dacă ne gândim la religii, ar trebui să avem o evaluare globală. În lume sunt câteva mii de religii, din care aproximativ 5 sunt majore. Din populația lumii de 7 miliarde, 33% sunt creștini, 23% musulmani, 14% hinduși, 7% budiști, iar atei sau fără religie sunt 12%.

Fiecare religie concepe divinitatea diferit, și au o cale diferită spre împlinire spirituală. Fiecare religie are Scripturi diferite, creștinii au Biblia, musulmani au Coranul, hindușii au Vedele, Upanishadele și scrieri epice (Mahabharata, Ramayana). Aceste religii au o dispunere geografică. Creștinismul este majoritar în Europa, SUA și America de Sud, Islamul este majoritar în Orient și nordul Africii, Hinduismul și Budismul în Asia. Este oarecum ușor de înțeles de ce sunt religii atât de diferite.

Dar, dacă ne gândim la denominațiunile creștine, deja situația se complică . Într-adevăr, există câteva sute de denominațiuni creștine, dintre care majoritare sunt Biserica Catolică (19%), Biserica Ortodoxă (5%), și bisericile protestante și neoprotestante (10% – reformați, lutherani, anglicani, baptiști, penticostali, adventiști, etc). Dacă există o singură Scriptură, de ce atât de multe fracțiuni ale creștinismului?

Oamenii sunt în căutarea adevărului, și acest lucru îi determină să studieze Biblia. Din studiul Bibliei s-au născut majoritatea fracțiunilor care s-au desprins mai întâi din Biserica Catolică, apoi din Bisericile Protestante mari.Avem libertate religioasă, și oamenii nu sunt opriți să gândească pe cont propriu. Creștinimsul lui Isus Hristos a adus libertatea. Spre deosebire de creștinism, în Islam nu există atât de multă libertate. De aceea musulmanii sunt împărțiți doar în două fracțiuni mari.

Creștinismul Apusean (catolic) are anumite scrieri considerate sfinte, pe lângă Biblie, iar Creștinismul Răsăritean (ortodox) are alte scrieri. Aceste scrieri pot intra sub denumirea de „Tradiție”. Acestea sunt considerate la fel de importante ca Biblia, și sunt de fapt o interpretare a Bibliei și de asemenea conțin ritualuri. Ba mai mult, Biblia a devenit secundară, necitită de popor, iar scrierile tradiției au devenit mai citite decât Biblia. Nu poate să rezulte unitate atunci când se adaugă ceva la Biblie.

Atunci când Biserica s-a concentrat pe putere, nu a mai promovat libertatea de gândire, ci s-a unit cu statul pentru a îngrădi libertatea de conștiință, era de așteptat ca lucrul acesta să dea naștere la fracțiuni. În istoria Bisericii Creștine găsim multe erori care au întărit aspectul politic al Bisericii și au slăbit aspectul ei spiritual.Cănd Biserica tradițională făcea misiune militară doar pentru a-și întări poziția politică, era numai de dorit să fie oameni care să se trezească în spiritul lor și să își dea seama că Hristos a venit să salveze, nu să piardă pe oameni, a venit să facă bine oamenilor, nu să producă frică și sânge. O bună parte din mișcările protestante au început datorită unui simț înalt al misiunii. În privința noii lumini, ea trebuie mereu verificată cu Scriptura, pentru că nici un adevăr nou nu va contrazice vreodată Scriptura. Dacă apare o idee pe care nu o găsim în Scriptură, putem știi că aceea idee este de origine omenească, și nu este adevăr mântuitor.

Pe baza Bibliei, cred că Dumnezeu cheamă la sfârșitul vremurilor o grupare de creștini care să fie diferiți de ceilalți creștini care nu trăiesc tot adevărul descoperit al lui Dumnezeu. Această grupare este numită în cartea Apocalipsei „rămășița seminței ei care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au mărturia lui Isus” (Apoc. 12:17) Rămășița nu trebuie să se simtă deosebită pentru că Dumnezeu ar mântui doar din mijlocul lor, ci ar trebui să se simtă deosebită pentru că au de făcut o lucrare, au o misiune, aceea de a chema la adevărata închinare și la adevărata pocăință pe toți locuitorii pământului (Apoc. 14:7).

Anonim de Zaragoza

© 2017, GAZETA DE SPANIA. All rights reserved.

Tags: , , , , , ,

Mai multe articole din Editorial