26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ROMÂNII DIN DIASPORA AU CHELTUIT 30 DE MILIOANE DE EURO NUMAI PE ACTELE ROMÂNEȘTI

Contribuția românilor din Diaspora este una consistentă la bugetul României, nu numai prin banii pe care-i trimit acasă familiilor, ci și prin taxele pe care le plătesc acolo unde locuiesc atunci când au nevoie de un act românesc.

Români aflați în afara țării ajung la o cifră de peste 5 milioane de persoane și au dat bugetului de stat în 2015 nu mai puțin de 30 de milioane de euro, bani proveniți din taxe pentru a obține certificte de naștere sau de căsătorie, buletine de identitate, certificate de deces sau pentru legalizarea unor documente.

Italia și Spania sunt țările de unde au venit cele mai mari sume, fiind țările unde trăiesc și cele mai mari comunități de români.

Astfel, românii din Italia au cheltuit 8.643.155 euro, iar cei din Spania 7.398.354 euro.

Din Italia, cele mai mari încasări sunt la Roma – 2.582.568 de euro, urmând Trieste, Torino, Bologna și Catania.

Din Spania, cele mai mari încasări s-au făcut în Madrid, peste 2,7 milioane de euro, urmat de Barcelona, cu puțin peste 1 milion de euro.

Românii din Marea Britanie au plătit anul trecut 3.338.615 euro la consulatele din Londra și Edinburgh. Numai secția consulară din Londra a adus la buget suma de 3.149.405 euro.

Românii din Chișinău conduc la clasamentul pe orașe, ei plătind taxe consulare în valoare de 4.829.907 de euro. Pe ultimul loc, cu 4.231 de euro, se află Gyula, un oraș din Ungaria, aflat la granița cu România.