25 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

OANA SÂRBU: ÎN CAZUL MEU, LICEENII A FOST O-NTÂMPLARE

Am crescut cu toţii cu ea în minte. Era şablonul prin care fetele erau trecute. Oana Sârbu are în continuare tipul acela de candoare pe care l-a impus ca fel de a fi. A fost superstarul generaţiei ei. E un statut pe care odată ce l-ai câştigat n-ai cum să-l risipeşti. Oana Sârbu şi-a păstrat stilul şi abia asta nu e uşor.

Cum erai în Liceenii şi nu mai eşti azi?

În Liceenii eram mai preţioasă. De fapt, cred că-mi mascam emotivitatea, timiditatea cu un soi de distanţă. Din pricina asta păream arogantă. Azi, de fapt de curând, încerc să-nţeleg că fiecare om are importanţa lui, că toţi ne-am născut cu un scop pe care încercăm să-l împlinim ăn viaţă, unii mai greu, alţii mai uşor din diferite considerente ce ţin de cultura, educaţie, noroc.

Ti-a fost greu sa gestionezi atata celebritate, atat de tanara?

Nici nu cred că mă gândeam atunci să gestionez ceva. Eram conştiincioasă, serioasă. Dar erau momente pe care nu le evaluam corect. Nu-mi dădeam seama ce impact avea ceea ce făceam. Şi nu ma refer doar la Liceenii. În cazul meu, Liceenii a fost o-ntâmplare.

oana-sarbu
Oana Sârbu

Continuarea interviului aici