7 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

MARIANA TRÎNCĂ: TOT CE AM ESTE DARUL LUI DUMNEZEU PENTRU MINE

Mariana Trîncă s-a născut în urmă cu 51 de ani într-o comună de la marginea Clujului. Așa cum ne-a declarat, de mică a fost fascinată de carți.

«Lectura era pentru mine o adevarata bucurie. Mă ascundeam într-un colț și eram în lumea mea. Afundată în povestiri, atât în proză cât și în poezie, de multe ori citind cu lanterna sub plapumă (în internatul școlii după stingere sau acasă când tata striga stingerea din cauza economiei de curent).
Astfel, cum spunea un iubitor de carti, «proza este mintea mea, poezia este inima mea. Fără minte sunt schiop, fără inimă sunt orb».

Tot ce am este darul lui Dumnezeu pentru mine. Ce fac eu cu acesta, este darul meu pentru Dumnezeu.

mariana-trinca-2
Mariana Trîncă

«Aș vrea ca cititorul să găsească în versul meu simplitate, profunzime și dorința de a continua citirea, transportându-l într-o lume a viselor și a amintirilor plăcute, chiar și atunci când e vorba de parodie.

De aceea, după cum puteți vedea în poeziile mele, este nelipsit Divinul, Supremul, căruia îi sunt recunoscătoare pentru tot.

Doresc tuturor cititorilor Gazetei de Spania, dar și redacției care se ocupă de bunul mers al gazetei, sărbători binecuvântate cu Isus, sărbătoritul nostru. El să fie motivul acestei sărbători și bucuria fiecărui cămin, iar noi să fim o reflectare a Lui aici pe pământ.

Fiți binecuvântați!»

CRĂCIUN ȘI PODOABE

E sărbatoare iarăşi,
E seara de ajun…
E casa împodobită
Și bradul de Crăciun.

Am coborît podoabe
Din podul prăfuit
Şi-n jur cu bucurie
Toţi l-am împodobit

Prea-vechile podoabe
I le-am schimbat cu noi
Dar de podoabe sfinte
În suflet sântem goi…

Lumini multicolore
În jurul lui am pus
Însă podoaba sfântă
Din suflet… e Isus?

E împodobită casa
Şi bradul… e frumos!
Dar câţi se mai adună
La ieslea lui Cristos?

Câţi mai urmăm azi steaua
Care-i Cuvântul Sfânt
Şi care ne conduce
Spre Noul Legământ?

Câţi mai avem podoabe
De dragoste în noi
Câţi plini de bucurie
Mai împlinim nevoi?

Câţi mai împodobim și astăzi
Al inimii altar…
Ca cei din jur să vadă
Al bunătăţii har?

Câţi ne deschidem poarta
Să nu mai stea în ger
Noi să dormim în iesle
Şi-n pat să doarmă El?

Câte cu bucurie
Şi astazi am putea
Să spunem că Maria…
O, iată roaba Ta?

Se lasă înserarea
Şi umbrele tot cresc
Şi-a Lui venire-n lume
Puţini sărbătoresc

Puţini işi mai fac astăzi
Un loc în casa lor
Ca să primească Pruncul
Din cer…Mântuitor

Se-aude iar colindul
În case şi pe drum
Şi-aş vrea să fim în suflet
Ca bradul de Crăciun

Podoaba pocăinţei
Şi-ai Nașterii fiori
Să fie bucuria
Acestei sărbători

În inimi să se nască
Azi Pruncul minunat
Dar mâine El să fie
Stăpân şi împarat!

În noi să crească zilnic
Pe al vieţii drum
Să nu-i simţim prezenţa
Doar când este Crăciun

Să strălucească în suflet
Şi-a inimii unghere
Şi să rămâna aşa…
Şi de Înviere!

 

BILANȚ

S-a strâns din calendare înc-un an,
Iar pentru noi creștinii e un har
Pentru că știm că anul ce-o să vie
Ne-apropie mai mult de veșnicie.
Privim în urmă anul ce-am lăsat
Și-adesea-l măsurăm în ce-am realizat
Ne-am chinuit s-avem mai mult mereu
Și l-am frustrat de timp pe Dumnezeu.
Căci timpul care duce-n cer solia
E timpul ce marcheaza veșnicia.
Belșugul și confortul nu-s nicicând în plus
Dar cât ne-am străduit pentru Isus?
Și-n dragoste avem puțin de dat
Căci timpul nostru este limitat
Eu azi mă-ntreb și tu ești întrebat
Pe câți sărmani și goi ai îmbrîcat?
La câte căpătâie-n suferinț-ai stat?
Câți bani ai dat pentru apostolat?
Acum la început de an
Urarea mea e o povață
Ofera-i timp mai mult lui Dumnezeu
Căci timpul este Viață.

mariana-trinca-4
Mariana Trîncă