Meniu
credisabogados

Gazeta de Spania on Google+RSS Feed

20 octombrie 2018

Lupi tineri, lupi batrâni


Distribuie și prietenilor tăi!
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+

Lupi tineri, lupi bătrâni, nici unul nu oferă, toți vor să câștige, să apuce, să devină, să strivească, să calce în picioare…și totul doar pentru ei, numai pentru ei…dacă există un mai departe, ochii mei nu-l întrezăresc, văd doar ploi și ninsori gata să năvălească de pretutindeni.

E ora 1 noaptea, aștept un taxi, un taxi care nu mai vine. E frig, orașul e pustiu, orașul doarme, luminile îi sunt palide, aproape oarbe. Fac câțiva pași, privesc în jur… pustiul mă sperie, îmi cuprind ceafa între palmele reci, în speranța că mi le voi încălzi. Închid ochii, simt o senzație ciudată, o căldură discretă mă învăluie încet, mă cupride dorința de a fi într-un loc cald și nu în bezna care mă ține captivă.

Tăcerea, singurătatea din jur mă fac să uit că mai sunt; asfaltul bolnav geme sub tălpile mele; e ca și cum mi-ar lipsi spațiul în care să mă ascund, în care să mă mișc, să mă apăr de cineva, să mă apăr de ceva nevăzut.

Ceva abia simțit îmi coboară pe gât, mă cutremur… Oraș atât de mare, atât de trist, atât de singur… periferie, bănuiesc un cartier păcătos. Pe străzi curge o atmosferă nocturnă, pereți vopsiți în culori închise, în culori deschise, pereți uscați, pereți umezi încărcați de igrasie. Fac un pas, doi, trei nouă, zece, pătrund într-un pasaj cu nume ciudat, becuri rare, prăfuite, ațe de paianjen, mi-e frică, mă opresc o clipă cât o respirație adâncă. Privesc de jur împrejur, oftez, o după-amiază, o seară întreagă petrecută cu Nina… povești, povești despre putere și fragilitate, povești despre noi toți; despre fericire și disperare, despre adevăr și minciună, despre așteptare și chinul așteptării, despre iubire și lipsa de iubire, despre emoție și textul uitat la ridicarea cortinei…

Gilberta Ariesanu-actor IATC

Gilberta Ariesanu-actor IATC

Tot ce ne spuneam începea cu da, începea cu nu și gândurile, gândurile noastre… gânduri care zboară, se duc, se întorc nerăbdătoare, se înșiră grăbite în zeci și zeci de plăsmuiri… viața ei, viața mea, drum, cale întortochiată, tăceri și pauze și ființe care te fac să visezi și altele care-ți năruie visele. E mult, e puțin, câteva cuvinte pentru fiecare… ascultat Mozart, citit poezie, interpretat poezie, râs și plâns în surdină, repetiție pentru mâine.

Privesc în sus, un fluture de noapte atras de lumina vagă a unui bec prăfuit se zbate bezmetic, speriat și el de pustiul din jur. Un taxi negru, apoi unul roșu trec grăbit pe lângă mine, nu mai fac semne, îmi continui drumul cu pas domol… dacă, dacă mi se întâmplă ceva, și brusc mă simt slabă, vulnerabilă… e neputința vieții, a vieții care-mi refuză dreptul de a alege… au trecut nenumărate mașini, dar toate m-au lăsat singură. Singurătatea, neputința sunt aliatele, prietenele mele.

Îmi zâmbesc și nu știu de ce, și merg, merg încet spre casă… întuneric, pustiu, clădiri îmbătrânite, neîgrijite, triste, cu jaluzelele trase și arbori aproape uscați cufundați în somn… rup o ramură firavă, o strâng în palmă și ea freamătă speriată, geme și scâncește între degetele mele…în rest doar senzații, senzații și gânduri, gândurile mele și în ele povești, povești scrise, povești nescrise și orașul adormit, orașul care noaptea nu mai e meschin, nu mai e murdar… maidanezii dorm, dorm cu guri băloase, guri înfometate și copiii, copiii străzii au dispărut, au dispărut prin guri de canale, prin văgăuni, prin șanțuri surpate, pe sub poduri, zdrențuiți și înfometați, doar ei și țigările lor din frunze…

Copiii aceia, copiii aceștia vii, obraznici și smeriți, copii cu suflete neprihănite, se ating nepăsători, se îmbrățișează, se sărută și, cu priviri rătăcite, se iubesc în colțuri de stradă, oriunde găsesc un cotlon și sunt fericiți, dezgustător de fericiți… abandonați, aroganți și umili și smeriți, fug de brutalitate, fug de oroarea brutalității, de limuzinile care curg în miez de noapte, de potentații cu trupuri opulente, elegant îmbrăcați, clientela selectă a cluburilor și barurilor de noapte, și mai fug și de fiii și fiicele lor, de fini și fine, eleganți și ei, dar fără gust, strident și vulgar… și ei, copiii străzii, intrușii decăzuți, fug de toate emblemele lumii acesteia pavate cu canibali, în care cel mare, cel puternic, îl înghite pe cel mic, pe cel slab și neajutorat, și mai departe cerșetori, cerșetori bețivi… cerșetori dormind prin parcuri, dormind prin cotloane ascunse numai de ei știute… ei, zdrențele, jegul și țigările lor scumpe și băuturile lor scumpe…

Străzile pe care pășesc, cele mai multe ruine acoperite de mizerie, sunt goale, în unele curți brândușe, dalii, lăcrimoare, o lume a bujorilor, a margaretelor care-și pierd petalele.

A început ploaia, o ploaie cu picuri mărunți care-mi mângâie fața… mi-aduc aminte, eram cu C. și ploua, și ploaia cădea pe fața, pe părul nostru… obrazul meu strălucea, obrazul lui strălucea și pentru că eram doar noi doi într-un sat de munte, desculți am început o fugă nebună prin ploaie.

Tot argintul lumii îi împodobea chipul și l-am întrebat, îți place când plouă, iți place când ninge?… ninsorile, zăpada, albul zăpezii, o lume fără păcat ți se întinde la picioare și capul meu pe un platou aurit sub talpa ta copile… și i-am strecurat în palmă un mic medalion rămas de la mama… mă biciue amintirea ei… ea există încă în viața mea, îi vorbesc de ea, nu-mi răspunde, dar îmi zâmbește, îi zâmbesc, zâmbetele noastre se suprapun, ne simțim bine, suntem fericiți într-un anume fel… el tace, eu îi vorbesc, îi vorbesc într-una și nu-mi spune nimic și mă întreb de unde atâtea vorbe de făcut cadou și mă simt complet nebună și-l las și plec, plec la magazinul din sat să cumpăr pâine.

Îl las singur, îl las cu dulcea lui nebunie, cu dulcea lui tăcere… de obicei întins pe iarbă, trup mlădios, pătrunde adânc în ea, o îmblânzește, deasupra crengi de pruni, crengi de măr, pete colorate, frunze și fructe pe ramuri, altfel de verde de la distanță…”Ai găsit pâine”? Eu? Vrei? Vino cu mine, cerul e pregătit de ploaie, ploaie caldă de vară și în ea avuții, multe avuții, viitoarele ei comori. El rămâne mai departe întins cu ochii spre cer… ochi verzi, ochi gri, ochi cu șuvoaie de apă în ei… prea multă apă.

Vara, vacanțe pe Valea Drăganului, zile lungi, zile dogorâtoare, zile parfumate, muzica văii, la numai doi pași de noi, porumbei, rândunele și vrăbii dimineața, ziua în pădure, copaci, mușchi, crengi, frunze moarte și anii cântați de cuc. Toamna? mă întreabă el… Toamna, toamnele bogate, tablouri cu frunze, viță de vie, vin și țuică pentru cei care vor să-și înnece amarul… Iarna? iarna mă întreb eu, cu siguranță zăpadă albă cât vezi cu ochii și ninge, ninge într-una, ninge peste valea înghețată, peste sat, peste noi și zăpada e moale, poate fi ușor călcată în picioare.

În cabana Olimpiei focul arde, într-o tigaie Lăiță prăjește păstrăv, mă ridic de pe lavița pe care am fost așezată, în dreapta o formă închisă, dulapul rustic de bucătărie, o pată pe culoarea deschisă a peretelui, mă sprijin cu o mână de masă… sub două lumânări aprinse zac cărți, brațul de cărți adus de C. Împreună suntem fericiți, ne confirmă aceleași preocupări… cărți deschise, cărți, cărți cu coperți colorate și între noi umbre, un chip aleargă besmetic, încerc, mă străduiesc să-l prind, să-i scriu numele. Fugea, venea, când mă uitam era, când îmi întorceam privirea dispărea, cele două lumânări încălzeau golul. Umbra, umbre, mă întrebam dacă fără mine există, dacă ar exista?

N-a-aveam pe cine pune la pândă, doar intuiția mea… Și peste toate, peste animale, maimuța, și peste maimuță omul, și din om mai mult, omul să întreacă omul și un glas, glas care nu era al meu, ”Așa grăit-a Zarathustra”… În fieacare seară urcam sus ascunzând ceva sub pulovăr și-n fiecare seară trăiam un adevăr care ne bucura și-mi venea să strig că noi avem puterea, deținem puterea și ea crește dar nu o percepem totdeauna… și din puterea noastră crește o alta și mai mare și cineva spune din nou: ”Așa a grăit Zarathustra”! Răspund, asta simt și eu, și-l întreb, de ce mă bați pe umăr râzând și-mi spui că au mijit zorile și-ți răpund: nu e pentru că nu am dormit, e doar povara aceea care-și schimbă mereu forma și conținutul…

Hai să bem lapte. Trei bivolițe negre cu coarnele crescute pe rând, mugeau în grajd. Acum doi, trei ani erau două, apoi au crescut, s-au înmulțit, așa e firesc, legea firii am repetat în gând, apropiindu-mă de casă.

Dacă ar fi venit taxiul pe care-l așteptam, nu ași fi avut atât de mult timp să stau de vorbă cu mine, să-mi amintesc, să retrăiesc amintiri, bucurii, vise, dorințe împlinite, dorințe neîmplinite. Urc scările în fugă… în fața ușii pictorul P. dipsomanul. Când nu-l primește nimeni apare totdeauna la ușa mea, a noastră. Barbă gri, neîngrijită, deși vară, un cojoc jegos… ești mort, i-o spun în șoaptă, mort de beat, mormăie ceva imposibil de înțeles, apoi se ridică în picioare și foarte clar: m-am urcat pe balcon, am vrut să mă pictez pe asfalt, m-au salvat niște tineri mai băuți decât mine.

Îi răspund în treacăt, sinuciderea e un mod bizar de a te amăgi. Nu o s-o faci niciodată. Câinii care latră nu mușcă… câinii, câinii maidanezi nu latră dar mușcă, sfâșie, înghit carne, carne crudă, carne de copil, un copil devorat de câini nu demult și nouă nu ne pasă, îngrozitor, cumplit… tăcem, tăcem ca și cum ne-am teme de noua Inchiziție, care e stăpînă, stăpâna noastră, dar până când oare? Și cei de pe vremea ghilotinei au avut mai mult curaj ca noi.

Îl rog să plece, are nevoie de băutură, îi dau banii de care are nevoie, mă lasă în pace. Înăuntru, trei mere pe masă, lângă un fotoliu o haină de casă, o ridic, rămân îngăndurată, aș vrea să mă întind, dar pur și simplu nu mi-e somn, ași asculta muzică, e prea dimineață, lumea nu e sculată. Deschid internetul, un mesj de la L.

Îmi vorbește de lupi, de lupii tineri, de lupii bătrâni, doar despre ei… aș vrea să scriu ceva dar nu știu ce, nu știu cum, nu pot și chiar dacă ași putea, în acest moment, mi-e imposibil, poate oboseala, sau pur și simplu mi-e lehamite să vorbesc despre lupi, lupi tineri, lupi bătrâni. Nu, în acest moment, e un gând, un gând al meu, un gând pe care-l ascund, un gând care formulat ar putea exploda… nu știu cum să-l formulez și nu știu nici să fug de el… lupi bătrâni, lupi tineri… poate în perspectivă pentru lupii tineri ași putea găsi ceva, dar perspectiva văzută de mine e la mii de ani lumină…

În clipa asta totul e confuzie, vânturi și vijelii grele așezate în mijlocul munților goi, acolo de unde încet, dar tâlhărește arborii au dispărut, au fost smulși din trupul lui… acum, doar freamăt și șoapte bolnave de frunze moarte, resturi însângerate de trunchiuri retezate și muzica abia auzită a durerii… o muzică, care cu timpul se va transforma în lacrimi și printre mărăcini vor zbura păsări triste, păsări fără cuib, păsări cu frânturi de sentimente în aripile zgribulite. Și acolo sus de unde arborii au dispărut cerul va rămâne tot albastru, dar un albastru al durererii…

Lupi tineri, lupi bătrâni, nici unul nu oferă, toți vor să câștige, să apuce, să devină, să strivească, să calce în picioare…și totul doar pentru ei, numai pentru ei…dacă există un mai departe, ochii mei nu-l întrezăresc, văd doar ploi și ninsori gata să năvălească de pretutindeni.

În urmă văd cetăți prăbușite, câmpii și munți înstrăinați, pământ agresat, pământ batjocorit fără milă, și rodul lui batjocorit și râuri vândute și păduri decimate, intrat cu barda în sângele, în carnea, în sufletul lor. Spaima și durerea celor mai mulți dintre noi, s-a transformat în cuțit, iar cuțitul sunt eu, tu și încă nenumărați alții…Lumina e stinsă și va rămâne stinsă pentru încă un secol. La împărțrea darurilor vom fi și noi cu lumânări stinse în mâini, cerând lumină de la cei care au furat-o.

17 iunie 2016, tot pentru Sasha, Gilberta.

© 2016 – 2017, Gazeta de Spania. Toate drepturile rezervate. Preluarea de informații de către alte site-uri web poate fi făcută numai cu precizarea sursei, fiind întotdeauna însoțită de un link către materialul preluat. Dumneavoastră sunteți singurul responsabil atât față de terți, cât și față de https://gazetadespania.es, în legătură cu accesarea/utilizarea/exploatarea conținutului.

Distribuie și prietenilor tăi!
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+

Tags: , , ,

Mai multe articole din Cultură