Meniu
credisabogados

Gazeta de Spania on Google+RSS Feed

16 noiembrie 2018

INTERVIURILE GAZETEI DE SPANIA: GABRIELA FECEORU, DESPRE ARTISTUL NĂSCUT DIN PASIUNEA PĂRINȚILOR PENTRU POEZIE


Distribuie și prietenilor tăi!
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+

Elena-Gabriela Feceoru este  născută în oraşul minier Petroşani la 3 mai 1993. Pentru prima dată i-au fost publicate poeziile în revista „Vatra” (cu o scurtă notă introductivă realizată de domnul profesor Al. Cistelecan), apoi în revista „Discobolul”, şi în revista „Familia”.

Laura Cătălina Dragomir a stat de vorbă cu ea, pentru Gazeta de Spania…

Pare ca cel mai usor e sa vorbesti in general. Am putea sa ne asezam la o masa, asta pe care-s cartile, si insistand ca nu despre noi e ceea ce vom spune, sa povestim despre poezie. Pana la urma niciunul dintre noi n-a pretins sa fie poet. A improvizat viata. Numai ca e destul de greu sa vezi poezia trecand pe langa tine si sa nu faci nimic. Unii ar spune ca e vorba de a nu-ti da seama de ce vrei pana nu ti se apropie. Altii ca la vocatie nu te poti doar iti, ca nu e o simpla curiozitate de a face lucruri. N-am avut un loc, mi-ar fi placut, dar ne-am intalnit intr-un timp de prieteni.

Gabriela si Tomi, poate e mai bine asa. Intr-o discutie pe care sa n-o tina zidurile, sa ne putem intinde bratele cat vrem. Si vorbele.

Gazeta de Spania: V-ați gândit că o să duceți la îndeplinire poezia? Că nu va rămâne o incursiune și atât?

Gabriela Feceoru: Una dintre amintirile profunde e aceasta, că ordonam florile mamei mele pe care le punea iarna în camera mea și le explicam diverse chestii și le cântam. Mama mi-a zis că dacă le cânt florilor, ele cresc mai repede și înfloresc. Așa am făcut, e drept, creșteau, nu cred că asta era pricina, ci mai degrabă pentru că mama avea mână bună și le iubea mult, le îngrijea. Mi-am dorit să devin artistă, aveam tot timpul o scenă în mintea mea și pe covorul multicolor ros și spălăcit.

Povestea începe în urmă cu aproximativ 28 de ani, când tata a scris poeme pe boneta lui de militar și i-a dat boneta mamei. Tata avea și un caiet pe care i-l furase o gagică înainte să o cunoască pe mama. Mi-a povestit acum mulți ani că îi pare rău după caietul ăla. Eu am fost copilul acela al unei familii care a dus la îndeplinire visurile lor, visul mamei de a face studii, cum ea n-a reușit și visul tatălui de a scrie poezie. Pură întâmplare.

Gazeta de Spania: Ce e la dreapta și la stânga poeziei? Sau harțile încurcă mai mult decât dezmeticesc?

Gabriela Feceoru: În acest moment, la dreapta poeziei mele este Dunărea și la stânga poeziei este o badoacă de Kofola. Apropos de hărți, hartaegalității.com a sărbătorit un an de la fondare. Împreună cu poeta Medeea Iancu am înființat anul trecut în luna mai, acest proiect pentru lumea literară un soi de filtru pentru nedreptățile care se întâmplă în plan cultural, dar și social în România. Harta Egalității are pagină de facebook, intrați!

Gazeta de Spania: Azi sunteți parte a unui dialog poetic. În jurul evenimentului s-au creat conexiuni, am văzut pe pagina Facebook susțineri colegiale, încurajări. E lumea literaturii o comunitate care respiră singură?

Gabriela Feceoru: Lumea literaturii este alcătuită din scriitori și cititori, unii fără alții nu avem sens. Am observat însă că există această tendință de a nu se raporta la cititori, scriitorii, de a exclude cu totul din context posibilii cititori, anumite evenimente sunt închise, așa încât se întâlnesc doar scriitorii între ei. Lumea literară respiră, da, dar ne citim noi între noi, încât avem impresia că întruchipăm Universul, și da, dar cititorii ne ridică sau ne lasă unde suntem, ei ne dau note, ei ne cumpără, sau ei ne ignoră, depindem de ei cumva, dar mi-aș dori să-i facem să simtă că și ei depind de noi.

Gazeta de Spania: Mă gândeam dacă poezia-i gratis. Intri, îți iei ce vrei, participi și când obosești te desparți amabil? Sau te obligă să te îmbraci în fiecare dimineață și s-o scrii?

Gabriela Feceoru: Nu știu de câte ori m-am restructurat de dragul poeziei, mi-am vopsit și părul diferit, l-am și tuns, l-am și întins, mi-am schimbat total stilul, felul de a fi, nu mi-am schimbat doar tipul de discurs, sau temele, ci de fiecare dată m-am reinventat. Am stat departe de Zian, fiul meu, și încă stau ca să pot scrie în liniște și el să crească alături de oameni pe care nu-i confiscă nimic. Calculează tu prețul…

Gazeta de Spania: Au știut părinții voștri că n-o să ajungeți la un destin normal? E poezia dificil de explicat ca formă de-a trăi profesional?

Gabriela Feceoru: Bunicul patern a exclamat înainte să moară, ceva ce nimeni n-a înțeles atunci, și anume: ochii și fata! A prevestit între două lumi, destinul meu.

Poate m-au influențat cuvintele astea încât am cunoscut decăderea în mod repetat. După mai multe experiențe negative cu oamenii, m-am izolat între pereții apartamentului meu închiriat, duc o viață cât se poate de domestică, orașul mi-e împărțit în camere, aleea mi-e holul.

Nu mai știu de lumea de afară și nu mă mai regăsesc în ea, atunci când sunt nevoită să petrec timp într-un grup de oameni, nu mă regăsesc nici măcar ca decor, caut să mă retrag.

Dacă adorm, când mă trezesc fug repede la duș, pun muzică, am descoperit-o pe Ina Wroldsen (preferatele ”Lay it on me, ”Strongest”, ”Sea” ), merg la job, lucrez la redacția revistei Vatra (revistă de cultură din Tg. Mureș), plec apoi de acolo la cumpărături, vin acasă, gătesc, spăl, am început să nu mai folosesc mătura pentru că nu mai e nevoie șterg parchetul aproape zilnic, șterg geamurile obsesiv, exteriorul meu este de fapt interiorul meu. Citesc. Scriu. Citesc. Scriu. Mă uit pe cinepub, merg la teatru, cam așa.

Profesional, păi fiecare face și altceva, ar fi o inepție să spun că eu în România trăiesc din poezie. Am făcut de toate, dar, tot ce am făcut, am făcut ca să ajung în punctul ăsta, să îmi permit acest lux de a scrie.

De pildă, am îngrijit o doamnă în vârstă, era imobilizată la pat de 3 luni. I-am zis că scriu poezii, îi și recitam din memorie, mă iubea, voia o soartă mai bună pentru mine. M-a pus pe gânduri, nu mă voia neapărat acolo, mă complimenta mereu, zicea că ea crede că voi ajunge foarte departe. O pensam, o spălam, o hrăneam, o schimbam, o pieptănam, o puneam în cărucior, o duceam afară la soare.

Experiența cu ea a fost relevantă în maturizarea mea, am apreciat independența cunoscând dependența absolută. Și încă un lucru: să știi că în zilele de sâmbătă și duminică dacă tu nu apari la timp, sau nu mai apari deloc după ce ieși în pauza de masă, până seara, acea femeie pe care o îngrijești ar putea muri de foame. Să știi că viața ei este în mâinile tale la propriu și să alegi să te întorci la ea cu un buchet de lăcrămioare, în loc s-o abandonezi.

Eram în microbuzul de Auchan și chiar în clipa în care am pornit, țin minte și acum, toate locurile erau ocupate, aveam plase mari și grele la picioarele mele, dar atunci, mi-am zis că vreau să scriu poezie așa cum respir, așa cum scrie Ana Blandiana. O adoram, reperele s-au schimbat mult în timp, dar ea a rămas undeva, totuși, mă-ntreb, dumneaei a auzit de mine?

Poezia= tot ce n-am avut și ce nu am.

Gazeta de Spania: De câte ori v-a obosit poezia, de câte ori ați regretat că nu ați înclinat opțiunile spre activități sigure?

Gabriela Feceoru: În fiecare dimineață îmi zic, gata o tai în străinătate să muncesc pe bani, nu pe lei. Pe urmă la amiază mă cert, că uite vreau să fug de tot ce am construit. Am plecat la 19 ani de acasă. Când am venit în Târgu Mureș, așa mă gândeam că eu o să cuceresc orașul. Dar tot ce am construit aici, a fost și este incredibil de frumos, cu toate astea stau sub semnul unui viitor incert, că parcă tot aș pleca.

Gazeta de Spania: Cine e Gabriela Feceoru? Cine e Mihók Tamás? Să individualizăm traiectoriile!

Gabriela Feceoru: Mihók Tamás mi-a schimbat traiectoria, m-a definit ca poetă, și când spun, m-a definit, spun mult. Alături de Medeea Iancu am evoluat enorm, prietenia cu ea mi-a schimbat viziunea asupra condiției mele, asupra poeziei mele, asupra conduitei mele. Savu Popa, Marcel Vișa, Eugen C. Andrei, Iuliana Lungu, Daniela Hendea, Roxana Cotruș, Johan Klein, cu aceștia m-am consultat, am purtat discuții, și s-a întâmplat să ne și influențăm reciproc.

Tomi are o capacitate de analiză fantastică, îți spune lucruri despre poezia ta pe care tu le știi, dar tu doar citești, iar el vine și-ți spune clar totul, te plusează, te ridică, îți spune și forte când poezia ți-e nașpa, obiectiv, onest, harnic, dedicat, în poezie-rasat al metaforelor, al ritmului înfocat, al detaliilor sofisticate.

Eu: Lipsită de expresia individualiății, corpul.

Gazeta de Spania: Cui plac poeții? Până la urmă e o formă de nudism și nu toți știu să fie participanți ai actelor de curaj.

Gabriela Feceoru: Cântăreților, curând vom scrie texte pentru ei și ei ne vor plăti gros.

Gazeta de Spania: Cand „v-ați gândit” pe voi, misticul nu se explică și totuși, ce v-ați spus? Care e poezia care vă justifică destinul poetic?

Gabriela Feceoru: Din volumul Oameni în uși rotative a lui Novica Tadić, poemul Un braț de lemne, visul, volumul lui Emily Dickinson, My life had stood a loaded gun, un poem anume pe care vreau să-l las aici pentru tine:

 

I know that he exists

I know that he exists

Somewhere, in silence.

He has hid his rare life

From our gross eyes.

‘Tis in instant’s play,

‘Tis a fond ambush,

Just to make bliss

Earn her own surprise!

But should the play

Prove piercing earnest,

Should the glee glaze

In death’s stiff stare,

Would not the fun

Look too expensive?

Would not the jest

Have crawled too far?

Gazeta de Spania: Nu știu dacă-i bine s-o spun, ce experiență extremă e diferența de vârstă dintre noi (eu zâmbesc, cred că și voi!) dar în locul enumerării de calități (o obișnuință a interviurilor) o să spun că m-am lăsat de multe complexe citindu-vă. La ce să mă aștept, editorial, de la Gabriela și Tomi?

Gabriela Feceoru: Am început să scriu în luna mai a anului trecut volumul de poeme vorbesc din nou pozitiv și din nou pozitiv. Din luna noiembrie scriu am scris zilnic la JUDA I (Jurnalul Unei Depresive Anonime) și am postat fragmente pe pagina de facebook, i-am făcut și pagină de facebook, l-am dat așa underground, înainte să fie publicat. Ambele proiecte vor fi, sper, concretizate și lansate în toamna asta.

 

Va multumesc!

Nota redactiei:

  1. Când l-am cunoscut pe Tomi m-am lipit întai de numele Mihok. Dupa ceva timp am invatat si din maghiara un pic datorita lui. Continui sa il vad unul dintre cei mai frumosi poeti ai generatiei tinere.Talentat nu mai spun!
  1. Cand am cunoscut-o pe Gabi l-am iubit intai pe Zian, baietelul ei. Dupa ceva timp inca o vad ca pe una dintre cele mai frumoase poete-mame. Talentată nu mai spun!

Laura Cătălina Dragomir

© 2018, Gazeta de Spania. Toate drepturile rezervate. Preluarea de informații de către alte site-uri web poate fi făcută numai cu precizarea sursei, fiind întotdeauna însoțită de un link către materialul preluat. Dumneavoastră sunteți singurul responsabil atât față de terți, cât și față de https://gazetadespania.es, în legătură cu accesarea/utilizarea/exploatarea conținutului.

Distribuie și prietenilor tăi!
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+

Tags: , , , , ,

Mai multe articole din Cultură