16 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

FLORIN ANDONE A FOST DESEMNAT FOTBALISTUL LUNII DECEMBRIE ÎN SPANIA

Fotbalistul român Florin Andone, atacantul celor de la Deportivo La Coruña, a fost desemnat fotbalistul lunii decembrie în Liga spaniolă de fotbal. Andone l-a surclasat inclusiv pe Leo Messi.

Acesta a fost nominalizat alături de Leo Messi şi Vitolo – de la Sevilla – atacantul român primind premiul pentru cel mai bun jucător al lunii decembrie. În ultima lună a anului trecut, Andone a înscris de trei ori pentru Deportivo La Coruna, în victoriile cu Real Sociedad şi Osasuna.

Pentru mine este o mândrie, niciodată nu mi-am imaginat că voi fi la acest nivel şi este o mare plăcere. Mulţumesc echipei, am muncit din greu şi am obţinut rezultate pozitive. Eu am mereu încredere în mine, vreau să progresez de la zi la zi, sunt o persoană care nu se mulţumeşte cu lucrurile pe care le obţine, vreau mereu mai mult şi mai mult”, a declarat Florin Andone. La primul sezon în La Liga, Andone a înscris până acum de şase ori în 17 meciuri de campionat.