Meniu
credisabogados

Gazeta de Spania on Google+RSS Feed

18 ianuarie 2019

EDITORIAL: MASONERIA SALVEAZĂ ROMÂNIA. UN CONCEPT, NU O POVESTE


Distribuie acest articol
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter

„A lua un om bun, pentru a-l face și mai bun”. Aceasta este deviza Masonilor, de aici și de pretutindeni.

De-a lungul timpului s-au vorbit multe, chiar prea multe, despre acest Ordin și din păcate, cei mai puțin avizați au avut în mână microfonul sau stiloul. Pe de altă parte, îndreptățit, s-a pus întrebarea… „ce face Francmasoneria pentru oameni, pentru societate?”.

Pe undeva, oamenii trebuie să se ajute singuri și să nu aștepte colacul de salvare de la alții, fie ei masoni, brutari, fotbaliști, ingineri sau ce ar mai putea fi. Pe de altă parte, este în grația Masoneriei să ridice standardele unei lumi care a uitat să-și facă pâine, dar nu omite niciodată să-și plaseze cercei, în cele mai interesante locuri. Francmasoneria nu adună elite, ci propune lideri pentru societate.

Marea Lojă Națională din România deschide seria de dezbateri „Viitorul României”, din data de 15 ianuarie, iar asta nu e o conferință gargaristă, ci un concept. Este un pas, încă unul, pentru că, dincolo de fabulele care se crează prin condeiele unor răuvoitori, masonii fac, nu doar vorbesc. De la spitale și ajutoare pentru sărmani, la îmbogățirea creierelor celor care chiar…cuvântă.

Implicarea societății civile este o idee despre care vorbea, poate primul, în 1996, președintele Emil Constantinescu. Din nefericire, termenul a devenit o marotă, pentru că a fost folosit, ulterior, prost sau de către proști. Chiar și așa, această „implicare” rămâne singura salvare a României. O Românie pe care o vrem deșteaptă, frumoasă și devreme acasă. Dar ea nu poate fi… devreme acasă, atâta timp cât doarme prost prin tramvaie, venind de la o muncă prost gestionată și mai ales, înglodată de coșmaruri. Iar cel mai mare „naitmer”, cum ar zice o domnișoară care prezintă știri politice, este lipsa de informație. Cine sunt, de unde vin și încotro mă îndrept. Cam în asta stă informația, sau cel puțin asta ar trebui să conștientizăm.

Promovarea capitalului și al business-ului autohton este o prioritate. La fel și înțelegerea rolului și al locului elitelor în societate, dar mai ales definirea termenului de „elită”. Învățământul, nu cel scolastic, de care ne-am săturat cu toții, ci acela conform ordinii de zi a… zilelor noastre, nu este o lozincă, ci o condiție sine qua non. Și nu în ultimul rând, exodul românilor către Româniile de afară, motivat doar de câștigul material, a devenit nu o problemă, ci o dramă.

Genul acesta de conferințe, deși mărturisesc că termenul mi se pare puțn forțat, pentru că aici se „vorbește” și nu se „proclamă” sunt un noroc pentru această țară… discutabilă. Este genul de naționalism deloc bombastic, ci miraculos și tandru. Este ridicarea „Eu-lui” din fiecare „Eu”.

Ne batem în piept cu patos și la fiecare șpriț cântăm chestia aia cu batalioanele, care n-au altă treabă decât să treacă peste Carpați, că săracii n-ar avea voie și la Costinești sau la Neptun… Naționalismul „corespunzător” este opus naționalismului de bun simț, care înalță suflete și supune vicii. Care este implicarea și adevăratul efect al respirației României în NATO și în celelalte „rețele de socializare” de pe lumea asta? Poate că o serie de schimburi de idei ne-ar ajuta să redevenim ceea ce credm că suntem.

Dacă ne gândim la „Junimea” din vremea lui Titu Maiorescu și mai căutăm, în istorie, ale exemple, îmi pare rău s-o spun, dar rămânem cu mâna goală și cu spatele întins pe catafalcul unei iluzii. Intelectualitatea românească și-a uitat menirea și doarme prin buticuri. Somnul academicienilor este sinonim cu sforăitul avocatului poporului. Scriitorimea bea prin boscheți, dar țara e plină de comici mistici care se dovedesc mistici comici. În schimb, câțiva oameni de bun simț, din mediul universitar, bancar, politic și mai ales cultural, s-au gândit să-și rupă o bucată din timp, pentru a vorbi, precum în Grecia antică, despre libertatea visului.

În anul președinției României la Consiliul Uniunii Europene nu avem voie să fim sluți. Măcar acum să ne trezim și dacă s-ar putea, să rămânem treji… Inițiativa despre care vorbeam în preambul este un puseu de normalitate. Și de bucurie. MLNR și Radu Bălănescu readuc acasă ceea ce trebuia să vină demult. Bunul simț al ideii puse în practică. Ne ning vânturile pe umeri și noi căutăm statui lângă care să ne adăpostim, în loc să privim în oglindă…

 

Un editorial de Andrei George Dicu

© 2019, Gazeta de Spania. Toate drepturile rezervate. Preluarea de informații de către alte site-uri web poate fi făcută numai cu precizarea sursei, fiind întotdeauna însoțită de un link către materialul preluat. Dumneavoastră sunteți singurul responsabil atât față de terți, cât și față de https://gazetadespania.es, în legătură cu accesarea/utilizarea/exploatarea conținutului.

Distribuie acest articol
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter

Tags: ,

Mai multe articole din Editorial