19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

DESPRE POLITICA ROMÂNEASCĂ DIN DIASPORA

Am sa incep sa scriu, despre multe lucruri. Am fost martor la multe, am creat multe, am participat la multe. Astazi am decis ca sa scriu despre politica romaneasca din Diaspora.

Fiind un subiect la care ma si pricep, vreau sa facem, impreuna cu cei care vor citi aceste randuri, o analiza la rece a situatiei partidelor politice romanesti din afara tarii.

1. Nu am inteles niciodata, si aceasta incertitudine am materializat-o acum un an intr-o petitie si o scrisoare deschisa ce s-a bucurat de un succes in presa, rolul parlamentarilor de diaspora. Nu ne-a explicat nimeni niciodata ce fac acestia concret. In afara de faptul ca se straduiesc sa faca acest hilar Congres al Diasporei ( pentru cei care nu stiu subiectul, ar fi al 9-lea an in care nu se intampla nimic), care devine precum OZN-ul. Exista dar nu il vede nimeni. El exista in capul unora si pe hartie, dar in realitate nu exista niciun interes real.

Acum, de ce s-ar face acesta? Romania are deja un Parlament si toti romanii au reprezentare. Cei care vor sa reprezinte pe cineva o pot face fara probleme si fara a mai cheltui bani pe chiolhanuri inutile. Romanii din Romania nu au nicio datorie sa plateasca pentru unii care au ales strainatatea. Eu sunt plecat din Romania, traiesc in Diaspora, dar nu vad normal ca salariile fratilor mei sa plateasca deplasarea mea in Romania ca si congresman! E un demers inutil, de asemenea nimeni nu a reusit sa ma convinga ca acesta ar fi un demers cu rezultate concrete.

2. Urmeaza alegerile parlamentare. Vad ca se streseaza toate partidele, sa faca, sa dreaga. Stati linistiti, castigatorii se stiu deja. Si acestia se stiu si ei, si apar dezinvolti la tv sau in presa si ne vorbesc despre unitate si belsug in Diaspora, cand politica ce a fost cultivata mereu a fost a dezbinarii. Nici nu este greu, suntem asa formati incat sa stam dezbinati. Avem un dar Divin sa cultivam scandalul.

Cine nu a inteles ca romanii din Diaspora conteaza doar la prezidentiale, e pierdut ptr societate. Niciun partid nu pune cu adevarat baza pe Diaspora, care este mereu imprevizibila. Daca ma intrebati pe mine, Diaspora este taramul de lupta pentru suprematie a «baietilor cu ochii albastri». Iar aici castiga acela care trebuie si care este uns de catre acesti baieti. Le spun generic asa, baieti, dar de fapt sunt o mana de oameni. Unii vietuiesc si predica printre noi.

Politicienii de la Bucuresti sunt, sau se prefac, total rupti de realitatea comunitatilor romanesti din Diaspora. Adevaratele probleme le gasim in strada, unde avem somaj, avem romani pacaliti de firme de plasare a fortei de munca, avem probleme cu documentele si nu face nimeni nimic. Agenda omului e departe de a domnilor din tara. Toti vad in Diaspora un el Dorado, insa realitatea e grava. Nu ma intereseaza ca PSD si PNL se cearta pe putere atata timp cat 45% dintre barbatii romani din Spania sunt in somaj. Nu ma intereseaza ca Oprea sau Nitu sau oricine merge cu antemergator , atata timp cat am multi romani ce dorm in aer liber, abandonati de angajatori si pacaliti. Daca vrem sa devenim credibili, sa facem lucruri oneste.

Nu trebuie sa devenim vanatori de voturi, ci capabili sa oferim solutii. Cine va intelege primul asta, va castiga definitiv diaspora. Semnale de alarma am tras, vom trage mereu. Sa vedem cine le aude. Unii s-au facut ca ploua…

Catalin Serbu