17 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CULTURA POPULARĂ ȘI MEȘTEȘUGURILE TRADIȚIONALE – PUNȚI DE LEGĂTURĂ PENTRU ROMÂNII DIN ANDALUCIA

Pornit prin câteva orașe ale țării noastre, proiectul cultural „Cultura populară și meșteșugurile tradiționale – punți de legătură… “ a trecut, iată, granițele țării, adresându-se de data aceasta românilor din Provincia Almeria, orașul El Ejido – Spania.

Proiectul, cu numele „Cultura populară și meșteșugurile tradiționale – punți de legătură pentru românii din Andalucia“ a fost inițiat de către Asociația socio-culturală Romanati – organizație cu personalitate juridică și naționalitate spaniolă, având sediul social El Ejido, Provincia Almería, Spania și Consiliul Județean Olt prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt.

În perioada 6-11 decembrie 2018 o delegație din România, compusă din domnul Dumitru Fornea, Secretar General al CSN Meridian, membru al Comitetului Economic și Social European (EESC – European Economic and Social Committee); domnul Ringo Dămureanu, Președintele Sindicatului Administrației Publice „Forța Legii”; domnul Valeru Ciurea, reprezentantul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt și Consiliului județean Olt, domnul Avram Iancu, bibliotecar și sportiv însoțită de domnul Giani Mircea Florescu – Președintele Asociației Socio-Culturale Romanați, a participat la un prim eveniment ce se dorește nu numai de cunoaștere și popularizare a patrimoniului cultural, istoric, etnografic și spiritual al rezidenților de origine română proveniți din regiunea istorică a Olteniei și a celorlalți români care trăiesc și muncesc în Spania, ci și de descoperire a unor posibilități de parteneriat social cu organizațiile sindicale din țară și din Spania în vederea unei stabilități sociale și economice a celor plecați de acasă pentru un loc de muncă mai bine plătit și/sau pentru servicii sociale mai bune.

Afis Eveniment cultural El-EjidoPeste cincizeci de persoane din România și din Spania au participat la vernisajul expoziției de artă fotografică „Oltul etnografic“ în cadrul căreia au fost expuse fotografii cu caracter etnografic realizate de artiști fotografi din România în cadrul unui proiect de conservare prin fotografie a costumului popular, a arhitecturii tradiționale, a bucătăriei specifice, a meșteșugurilor tradiționale precum și a obiceiurilor și tradițiilor din zona județului Olt și a fostei regiuni istorice Romanați: Alexandru Pompiliu (Târgoviște), Daniela Iancu (Slatina), Ion Mărculescu (Târgoviște), Felician Săteanu (Baia Mare), Ioan Ciobotaru (Râmnicu Vâlcea), Ionela Fugărețu-Kovacs (Bistrița), Răzvan Dumitrescu (Râmnicu Vâlcea), Irina Cristian (București), Robert Kovacs (Bistrița), Cornelia Ciurea (Slatina), Sanda Ciobotaru (Râmnicu Vâlcea), Diana Mândrilă (Târgoviște), Valeru Ciurea (Slatina).

Expoziția a fost întregită cu obiecte realizate de meșteri populari din județul Olt (Ștefan Trușcă, Gheorghe Tănase, Ionel Cococi, Olguța Alexandrina Filip și Alexandru Stan), cu câteva costume populare din zona Bucovinei și o expoziție cu obiecte de podoabă și bijuterii realizate din ceramică de către doamna Dorina F. sub titulatura Flores Art dar și cu o serie de publicații și materiale de promovare editate de către Consiliul Județean Olt și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt.

Un alt moment de atracție l-a reprezentat proiecția publică a filmului „Cine va uita, uitat va fi“, episodul pilot al unei serii de 14 filme documentar-artistice reunite sub titlul generic de „Zestrea Românilor. Țara Oltului de Jos“, realizat de către Televiziunea Română în parteneriat cu Consiliul Județean Olt, film semnat de Carmen Stoica.

Au fost prezentate obiectivele Asociación Socio-Cultural Romanați și activitățile culturale care se doresc a fi realizate în cadrul Proiectului „Cultura populară și meșteșugurile tradiționale – punți de legătură pentru românii din Andalucia“ ce urmează să fie implementat de către Asociație în parteneriat cu autorități publice locale din Spania și alte instituții, atât ale statului român și al celui spaniol.

Unul dintre obiectivele prioritare ale proiectului îl reprezintă programul „Citește românește, gândește românește, trăiește și simte românește“ care constă în înființarea unei biblioteci româno-spaniolă, „El Libro Rumano” în El Ejido, Almeria dedicată copiilor rezidenților dar și tuturor persoanelor interesate. Deja primele câteva sute de cărți și reviste au ajuns în El Ejido prin implicarea Sindicatului Administrației Publice „Forța Legii” și a Consiliului Județean Olt.

Au fost primite cărți și din partea publicației „Certitudinea“, prin implicarea domnului Miron Manega de la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (care este și partener media al Asociației) precum și din partea domnului Nicolae Coande de la Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova. Urmează și alte cărți, tipărite sau pe suport digital, precum și alte tipuri de materiale în vederea constituirii unei fonoteci, a unei pinacoteci și a unei baze de filme documentare și documentar artistice cu și despre cultura românească, ziare, reviste și altele.

Afis Etnografico OltAu luat cuvântul domnul Giani-Mircea Florescu, Președintele Asociației Socio-Culturale Romanati; doamna Julia Ibañez, Viceprimar al Municipiului El Ejido; doamna Andreea Constantinescu, din cadrul Primăriei Municipiului El Ejido; domnul Dumitru Fornea, Secretar General al CSN MERIDIAN, membru al Comitetului Economic și Social European (EESC – European Economic and Social Committee); domnul Ringo Dămureanu, Președintele Sindicatului Administrației Publice „Forța Legii”; domnul Avram Iancu, bibliotecar de la Petroșani cunoscut în toată lumea pentru faptul că a înotat de-a lungul Dunării, de la un capăt la celălalt, până la vărsarea în Marea Neagră; pentru traversarea Canalului Mânecii precum și a Mării Negre de la vărsarea Dunării până la Istanbul; domnul Valeru Ciurea, reprezentantul Consiliului județean Olt și a și Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt; doamna Rosa Bergers, Secretar pentru imigrație a confederatiei spaniole a sindicatelor „Comisiones Obreras” – Andalucia; domnul Antonio Valdevieso, Secretar General Comisiones Obreras Almeria; domnul Alexandru Bărbieru, din partea Consulatului Român din Almeria; Parintele Daniel Podar, preotul ortodox al comunității românilor din El Ejido și doamna Raluca Georgeta Buliga, designer costume tradiționale românești.

Seara s-a încheiat cu colinde interpretate de domnul Giani Mircea Florescu și preotul Daniel Podar, voci cărora li s-au adăugat vocile românilor prezenți și, desigur, cu o degustare de produse tradiționale românești puse la dispoziție de către domnul Cristi Cash Mulhacen. Cu acest prilej a fost lansată o „Tapa“ (un fel de mâncare care se servește gratuit clienților în cafenele sau restaurante), denumită „Tapa Tracia de Mulhacen“.

Un alt moment cu serioase reverberații și trăire românească l-a reprezentat participarea delegației române la slujba religioasă de duminică 9 decembrie 2018, slujbă oficiată la biserica creștin-ortodoxă cu hramul Sf. Mărturisitor Ioan Rusul din El Ejido de către preotul paroh Daniel Podar, în prezența mai multor creștini adunați în biserică.

Avem convingerea că acești primi pași vor lăsa suficiente urme și vor fi bazele unor parteneriate culturale și sociale viitoare de o mare anvergură și importanță atât pentru comunitatea mare de români care trăiesc și muncesc în această zonă cât și pentru spaniolii care se arată dornici de a cunoaște și explora cultura tradițională românească, de a-i cunoaște mai bine pe românii cu care lucrează.

Valeru Ciurea
Giani-Mircea Florescu

[foogallery id=»24711″]