26 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

COMUNITATEA ROMÂNEASCĂ DIN CASTELLÓN ÎȘI CONSOLIDEAZĂ RĂDĂCINILE CULTURALE

Institutul Hispano-Rumano continuă seria eventimentelor care au ca finalitate promovarea tradițiilor și culturii românești, în orașul spaniol unde peste 10% din populație este de origine română.

Pentru a marca Ziua Marțișorului și Ziua Internațională a Femeii, Institutul Hispano-Rumano, împreună cu Asociația Europa Cultural», a organizat în data de 5 martie, în centrul cultural “La Boemia”, evenimentul intitulat “Vine, vine, primavara”.

Organizatorii și-au propus să ofere un program diferit, în care protagonismul să-i aparțina femeii, fără a uita însă de “mărțisor”, acest vechi și frumos obicei strămoșesc.

Gazdele evenimentului bilingv, doamna Cristina Lungu și domnul Edgar Breso au facut o scurtă descriere a istoriei și semnificației mărțisorului, care reprezintă sosirea primăverii și odată cu ea, a bucuriei și căldurii în sufletele românilor și au dăruit tuturor femeilor prezente o floare cu ocazia zilei de 8 Martie, ziua internațională a femeii, gest prin care s-a demonstrat recunoștința, prețuirea, dragostea față de persoanele care ne-au dat viață și care ne fac existența mai frumoasă.

De asemeanea, în cadrul acestui act s-a dorit păstrarea obiceiului românesc de a sărbători venirea primăverii prin dăruirea unui marțișor femeilor prezente la eveniment și în același timp s-a vizionat o proiecție cu subtitare în limba spaniolă, în care se explica originile marțișorului.

În continuare, ansamblul folcloric “Zestrea românească”, împreună cu solistul Vasile Ciopec au aratat persoanelor prezente valoarea dansului popular românesc.

Grupul de copii “Prichindeii”, sub îndrumarea doamnei profesoare Mihaela Luncan, președinta Asociației «Europa Cultural», au adus farmecul primăverii pe scenă, prin cântec, dans și poezii, dedicate mamelor lor.

Doamna profesoară Anca Diana Istrate a coordonat un grup de copii care a încântat publicul cu melodii dedicate atât mamei, cât și sosirii primăverii.

Un moment de o încărcătură emoțională deosebită a fost asigurat de grupul vocal condus de artistul Tibi Mateescu, ce a interpretat cântece în limba română și latină.

În acest decor s-a încadrat și o expoziție de desene realizată de către copiii români, cu tema zilei internaționale a femeii, 8 Martie.

Institutul Hispano Rumano dorește să ajute la integrarea totală a românilor din Comunitatea Valenciană, fără ca aceștia să își piardă identitatea culturală și originile românești, și în același timp să determine societatea spaniolă să cunoscă tradițiile și cultura românilor pentru a putea îmbunătăți imaginea României în Spania și a vieții cetățenilor de origine română.

De asemenea, în măsura posibilităților, dorim să ajutăm oamenii de cultură și tinerele talente să se facă cunoscute în societatea spaniolă.

”Avem o cultură bogată și români foarte talentați. Ajutându-i pe ei să se remarce, ajutăm Spania să înțeleagă România», a declarat Manuel Paduraru, președintele Institutului Hispano Rumano.