3 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

COMUNICAT DE PRESĂ AL COMISIEI PENTRU COMUNITĂŢILE DE ROMÂNI DIN AFARA GRANIŢELOR ŢĂRII

În perioada 24‐26 octombrie a.c., o delegație a Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, din Camera Deputaților, se află într‐o vizită de lucru la Londra.

Din delegația parlamentară fac parte domnii deputați Mircea Lubanovici, preşedintele comisiei, Mircea Dolha, vicepreşedinte al comisiei, şi Aurelian Mihai, membru al comisiei.

Luni, 24 octombrie, membrii Comisiei au avut convorbiri cu E.S. domnul Sorin‐Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, precum şi întâlniri cu reprezentanți ai comunității româneşti.

Discuțiile au fost contructive şi s‐au axat pe problemele cu care se confruntă românii din Marea Britanie, dar şi pe contribuția diasporei româneşti la imaginea României în lume, precum şi importanța păstrării identității româneşti şi a legăturilor cu țara de origine.

Dintre problemele cele mai importante evidențiate pe parcursul discuțiilor amintim:

  • incertitudinea legată de viitor, în contextul Brexit
  • situațiile de exploatare a unor lucrători români, care lucrează în Marea Britanie
  • abuzurile făcute de angajatori, ce pot ajunge până la lipsirea de libertate, lipsa de onestitate a anumitor firme de recrutare din România.

De asemenea, discuțiile au abordat şi problemele cu care se confruntă familiile de români din Marea Britanie, ai căror copii fie au fost luați de serviciile sociale britanice şi dați spre adopție, fie sunt în atenția acestor servicii.

La întâlnirea cu reprezentanții comunității de români a fost invitată şi doamna Diana Racolta, pentru a prezenta situația copiilor domniei sale, preluați de autoritățile britanice. Doamna Racolta a solicitat parlamentarilor români ajutorul pentru a găsi un avocat pentru a o reprezenta la CEDO.

Totodată, domnii deputați au propus Ambasadorului României la Londra să identifice modalitatea prin care domnia sa poate să viziteze copiii doamnei Racolta, pentru a vedea în ce condiții de viață trăiesc.

De asemenea, doamna Andreea Sutton, care nu a putut participa la discuții, şi‐a manifestat interesul de a fi contactată telefonic de către parlamentarii români, fiind la o distanță mare față de Londra.

[embeddoc url=»https://gazetadespania.es/wp-content/uploads/2016/10/comunicat-de-presa-al-comisiei-pentru-comunitatile-de-romani-din-afara-granitelor-tarii.pdf» width=»100%» height=»20%» download=»all» viewer=»google»]