6 diciembre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CAZ CUTREMURĂTOR ÎN ITALIA. O ROMÂNCĂ A FOST SECHESTRATĂ, VIOLATĂ ȘI SUPUSĂ TORTURII TIMP DE 10 ANI

Un caz cutremurător în Italia are în centru o româncă  în vârstă de 29 de ani, mamă a doi copii de 3 și 9 ani, care a fost între 2007 și 2017 victima violențelor, abuzurilor sexuale și sclaviei la care a supus-o un cetățean italian.

Femeia de origine română, în vârstă de 29 de ani a fost descoperită de anchetatorii italieni într-o mică baracă insalubră, fără curent electric și fără servicii și infestată cu șoareci și insecte, în comuna Gizzeria, din provincia Catanzaro, ce aparținea unui cetățean italian. Din cercetări a reieșit că femeia, îngrijitoare a fostei soții a inculpatului, decedată între timp, trăia izolată, de circa 10 ani, mai întâi în diverse apartamente, apoi în respectiva baracă. Ea era tratată ca o sclavă, fiind violată în mod repetat — abuzuri în urma cărora s-au născut cei doi copii. Italianul, în vârstă de 52 de ani, a fost arestat de poliție.

În vederea acordării de sprijin imediat victimei cetățean român și celor doi copii, găsiți în condiții inumane, în Italia, în localitatea Lamezia-Terme, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a activat grupul interministerial din care fac parte toate instituțiile de resort din România (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane).

Totodată, ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, l-a chemat de urgență pe Ambasadorul Italiei în România, pentru a discuta despre complexitatea cazului și pentru a colabora îndeaproape pentru identificarea de soluții urgente și rapide pentru astfel situații. MRP consideră acest caz o prioritate și menține în permanență legătura cu autoritățile locale.