5 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CAMERA DE COMERȚ IBERICO ROMÂNĂ (CCIRO) A ÎNCHEIAT PRIMUL STAGIU DE PREGĂTIRE ERASMUS +

Camera de Comerț Iberico Română (CCIRO) și Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității “Dunărea de Jos” Galați, au semnat un parteneriat în cadrul programului Erasmus +, valabil până în anul 2021.

Parteneriatul are ca și obiectiv principal implicarea studenților în derularea de stagii de practică în cadrul Camerei de Comerț Iberico Române, precum și participarea reprezentanţilor celor două organizații la evenimente naționale și internaţionale dedicate promovării învățământului gălățean.

cciro5Primul stagiu l-a reprezentat un grup de trei studente,  Rață Laura Andreea, Necula Laura și Dimofte Daniela Elena, toate trei studente în anul II la specializarea Relații Internaționale și Studii Europene în cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați care, în perioada iulie-august 2017, au realizat un stagiu de practică la Camera de Comerț Iberico Română filiala din Aragon.

Sub îndrumarea echipei CCIRO din Zaragoza, acestea au realizat un studiu despre comunitatea romanească din Aragon, denumit EVOLUȚIA SOCIALĂ ȘI DEMOGRAFICĂ A COMUNITĂȚII ROMÂNEȘTI DIN ARAGON, studiu ce reprezintă o serie de interviuri cu membri ai comunității din Aragon, un chestionar online si studiu statistic al comunității. Studiul se află în stadiul de editare, urmând să fie publicat sub forma unei broșuri.

De asemenea, studentele au reprezentat Camera de Comerț Iberico- Română in cadrul Confluencias Laicas 2017. Confluencias reprezintă un mediu propice realizării dezbaterilor de interes general, care sunt dedicate tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani. Un lucru interesant este faptul că această tabără de vară reușește în fiecare an să reunească tineri care activează în diferite domenii și care provin din medii diferite. Aceștia alcătuiesc Movimiento Laico y Progresista de Aragón și în același timp, are ca invitați membri ai organizațiilor naționale și internaționale din Spania, dar și din alte țări. Confluencias este organizat în Centrul de Formare „La Nave”, din Torrellas, care oferă cazarea, mesele zilnice și sălile destinate desfășurării  activităților.

Anul acesta, programul a fost intitulat „Eurodiálogos” în cadrul căruia au fost desfășurate dezbateri cu personalități importante din Spania, precum: Inés Ayala (europarlamentar PSOE din 2004 până în prezent), Amparo Bella (deputat Cortes de Aragón) etc.  De asemenea, a reunit participanți din Spania, România, Paraguay, Belgia, Franța, Sahara Occidentală. Printre activitățile desfășurate se numără dezbaterile pe teme de migrație, educație, drepturile omului și feminism; ateliere de creație; activități de socializare; serate cu tematică specifică (de exemplu: serată organizată de participanții din România) și chiar jocuri (mini campionat de fotbal și jocuri cu apă). Pentru participanții din România și Paraguay au fost organizate excursii în Tarazona, San Sebastián, Muzeul Vinului și Mânăstirea Veruela și peștera gigantului Cacus din Los Fayos.

Obiectivele stagiului de pregătire au fost de relationare cu reprezentanți ai comunității românești, discuții libere si seminarii organizate cu oameni de afaceri spanioli ce au avut contact cu România și bineînteles de relaționare cu studenți din Spania sau alte țări.

Camera de Comerț Iberico-Română s-a constituit ca și un organ consultativ și de sprijin pentru autoritățile publice sau întreprinzători din cele două state. Asociația promovează, reprezintă și apără interesele generale ale agenților economici ce se afiliază , având alături profesioniști în domenii  diverse.

Obiectivele generale ale organizației sunt:

  • Promovarea potențialului economic, turistic și uman al României în fața potențialilor investitori din Spania;
  • Promovarea pieței spaniole în rândul investitorilor români;
  • Promovarea potențialului uman din cadrul comunității românești din Spania și din România