Unul dintre românii respectabili din Spania, avocatul Marius Vili Sârbu, coordonator şi fondator al biroului de avocatură CREDIS ABOGADOS din Madrid, face prin intermediul unei postări pe blogul personal, o radiografie a societății, atât civile cât și politice din România, în care înglobează aproape toată ”forfota” creată în anul ce tocmai se încheie și, în special, la cea din domeniul în care activează: justiția.
”Cetățenii români, indiferent unde ar trăi, își doresc un lucru: o Românie modernă. Însă fiecare are o opinie proprie despre cum s-ar pune în practică modernizarea ei. Aici începe discordia: mulți sunt vehemenți și împotriva oricărei măsuri care ar putea conduce la o modernizare, indiferent cât de îndrăzneață ar fi, iar alții acceptă orice propunere considerând-o ca fiind validă doar pentru că este susținută de un anumit grup de persoane dragi lor. Dacă deschidem DEX-ul și cautăm explicația cuvântului ”discordie” cu siguranță ne apare definiția sentimentului românesc din zilele noastre.”
Deși departe de țară, avocatul Sârbu este un fin observator al societății românești dar și a problemelor cu care aceasta se confruntă. Acesta este surprins de încrâncenarea care există între români, încrâncenare care duce chiar până la ură în unele cazuri.
”Depășește puterea mea de înțelegere situația acestor ultimi ani în care am vazut români nutrind sentimente adevărate de ură față de compatrioții lor care au opinii contrare. Există o fractură așa de mare în societatea românească, încât nu cred că poate fi depășită nici în jurul bradului de Crăciun. Nu pot înțelege cum se face că pe rețele curg râuri de cuvinte scrise și că nimeni până la acestă oră nu a redactat o propunere concretă pentru direcțiile în care România este deficientă. Dar asta ar însemna că am fi în prezența unei societăți civile organizate, ceea ce este încă o utopie în aceste zile.
Mă surprinde cu adevărat și vocabularul folosit pe care nu l-am întâlnit nici măcar în zona mărginașă a orașelor în furoarea anilor ’90, când totul părea că este permis. Mai mult decât asta, este folosit de o manieră publică și devine un stindard, un exemplu de urmat. Dar despre asta vorbim în altă postare pentru că este un subiect amplu și merită și câteva exemple clare.”
Nu a ocolit nici subiectul cel mai fierbinte al acestui sfârșit de an, care este, fără îndoială, cel legat de recentele modificări ale legilor justiției. Firește că nici impotența de comunicare a coaliției de guvernare nu a putut trece neobservată.
”Urmaresc cu atenție în ultimele luni mișcările legislative și caut argumente. Caut și caut și caut, dar lipsesc. Doar fraze scoase din context împrăștiate pe rețelele sociale și, mai grav, în toate mediile publice, mai ales la televiziunile mai mult sau mai puțin datornice la bugetul strâmtorat al României. Nimeni nu explică în ce constă aceste propuneri de modernizare. De fapt nimeni nu înțelege în ce direcție mergem sau dacă mergem spre ceva sau undeva. Nici măcar cel care se manifestă pro sau contra.
Guvernează acum PSD și ALDE și este clar că în materie de comunicare sunt partide repetente. Nu vorbim de retorică politică pentru că aș fi pretențios, vorbim de câteva lucruri esențiale cum ar fi explicația lucrurilor pe care au intenția să le facă, adopte sau să le propună.
Eu urmăresc, în special, propunerile privind justiția. Și privesc totul sub lentila unei lupe aceste lucruri pentru că, din când în când, mă lovesc de acest sistem lent, greoi și parcă imposibil de mișcat.
Publicam în urmă cu ceva vreme o SCRISOARE ÎNCHISĂ PRIMULUI MINISTRU care la acea vreme era Victor Ponta (august 2012). Atrăgeam atenția asupra unui lucru esențial într-o democrație: justiția. Deja știm unde este Ponta și știm că asta nu a fost prioritatea Guvernului său. Nu a fost o prioritate a niciunui guvern român după revoluție. Au fost doar ”cârpeli” ale codurilor sau legilor, făcute pe genunchi, care produceau confuzie în aplicare (lucru care se întâmplă și astăzi) aruncând societatea românească într-o negură comparabilă cu cea a Evului Mediu.
Refuz să cred că o țară cum este România, cu persoane pregătite la un nivel de excelență, nu este capabilă să emane o legislație modernă în toate câmpurile și care să confere cetățenilor ei JUSTIȚIE. Justiție pentru România înseamnă liniște, siguranță, modernitate și evoluție. Înseamnă reguli clare pentru toți, adaptarea la unele vremuri care sunt schimbătoare și provoacă incertitudine.”
Marius Vili Sârbu își exprimă indignarea față de nivelul extrem de scăzut la care a ajuns avocatura din sistemul românesc dar și de lipsa de respect cu care aceștia sunt tratați în sălile de judecată de unii magistrați. De asemenea, vorbește despre lipsa unei logici din legislația actuală, pe care o consideră mult mai proastă decât cea de dinainte de căderea comunismului.
”Fără a intra mult în detalii, menționez aici o opinie proprie, în baza observațiilor făcute direct la sursă și sunt un fragment important din ceea ce numim sistem de justiție.
Niciodată nu am văzut avocatura la un nivel așa de scăzut și nu mă refer la pregătirea colegilor avocați, ci la faptul că legislația i-a trimis ușurel la coșul de gunoi al justiției: unii magistrați care îi tratează cu lipsă de respect, condiții în sălile de judecată inumane, acces la informații restricționat, o regularizare a profesiei antică și o legislație care îi pune pe o treaptă necorespunzătoare în sistemul național de justiție.
Deși avocații sunt motorul unei societăți juste, sunt primii care platesc prețul unei societăți bolnave, cuprinsă de febra de a critca, de a nu asculta și de a crucifica. Și avocatul român trebuie să se supună unei legislații mai proaste decât cea din vremea dictaturii, care se schimbă lunar prin diverse acte legislative fulminante. Legislație pe care trebuie să o explice logic clientului său, deși de multe ori logica nu există. Demnitatea profesională s-a asociat astfel inutilității. Nu este avocatul pledant cel care conduce tehnic un proces: este sistemul de justiție strâmb, incoerent și dezarticulat cel care își impune punctul de vedere prin sentințe absolut surprinzătoare. Nu triumfă justiția ci cutuma postdecembristă. Iar dacă avocatul român continuă să stea în picioare se datorează faptului că este un supraviețuitor în apele tulburi ale unui sistem lipsit de coerență. Așteptând ziua cea mare: când va exista suficientă viziune pentru a se pune ordine într-un sistem haotic.
Însă cel care plătește prețul suprem al dezordinii legislative este justițiabilul. Cel care de o formă involuntară (de cele mai multe ori) se vede nevoit să se apere în justiție și nu are absolut nicio garanție de un proces echitabil. Ci are parte de un sistem prăfuit care își are baza în calculatoare cu sistem de operare Windows 95 precum codurile legislative românești actuale. Și in care sentințele depind de la o judecătorie la alta.
Dacă reușim să modernizăm justiția, să dăm avocaților locul pe care îl merită, magistraților să le conferim garanții dar și responsabilități, să adoptăm Coduri moderne și juste, dacă reglementăm principalele instituții de drept conform zilelor în care trăim, putem să accelerăm către modernitate. Iar cei care trebuie să o facă, dar nu știu, le recomand să întrebe. Se vor lovi de surprize plăcute.”, mai spune Marius Vili Sârbu în încheierea postării de pe blogul personal.
Más historias
TIT-LIVIU BRAILOIU: «CASTIGURILE» UNUI AN PIERDUT- PAMFLET
DER SPIEGEL, GERMANIA: KLAUS IOHANNIS, UN AGITATOR CARE INCITĂ MINORITATEA MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA
ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII(OMS) DEMONTEAZĂ MITURILE DESPRE COVID-19