25 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ZARAGOZA: MAȘINILE UNUI ROMÂN, VANDALIZATE ÎNTR-O PARCARE PLINĂ

Astăzi de  dimineață(miercuri n.r.), atunci când se pregătea să plece la serviciu, un român din Zaragoza a avut parte de o surpriză nu tocmai placută. Şi-a găsit ambele mașini vandalizate, mai precis, stropite cu vopsea.

Acesta a mers la Poliție, unde a depus o plângere, iar forțele de ordine au început cercetările pentru identificarea făptaşului. Fapta s-a petrecut undeva între orele 20 si 7 (marti spre miercuri, n.r), atunci când proprietarul mașinilor a descoperit fapta.

 

«Mie mi se pare straniu că din cele 480 de mașini câte se aflau în parcare la momentul respectiv, doar cele două mașini ale mele au fost stropite. Am mers la poliție si am făcut plângere, deoarece nu mă mai simt în siguranța și mai ales mă tem pentru viața familiei mele. Să sperăm că făptașul va fi prins cât mai repede, de aceea voi colabora cu poliția până la soluționarea cazului” a declarat, lesne de înțeles că sub protecția anonimatului, proprietarul celor două mașini descoperite vopsite în parcare pentru Gazeta de Spania.

masina stropita cu vopsea