Autoritățile ungare au anunțat că au suspendat sprijinul acordat României la aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Ministerul român al Afacerilor Externe precizează că reacția Ungariei vine în contradicție cu mesajele de deschidere recente.
Mai mult, MAE apreciază că asocierea sprijinului cu evenimente recente este «complet inadecvată, inamicală și contraproductivă», iar o abordare condițională este respinsă de statul român.
«În ceea ce privește conexarea situației Liceului Romano-Catolic de la Târgu Mureș de alte subiecte, precum sprijinul acordat aderării României la OCDE, aceasta este complet inadecvată, inamicală și contraproductivă», arată MAE într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
România îndeplinește criteriile pentru aderarea la această organizație, fapt recunoscut de parteneri, inclusiv de Ungaria, care a exprimat recent intenția de a susține candidatura țării noastre.
În același timp, subliniază MAE, România respinge orice fel de abordare condițională în relația bilaterală.
«Autoritățile române apreciază că această reacție a părții ungare contravine mesajelor de deschidere și cooperare care au marcat recentele contacte bilaterale și își exprimă speranța în dezvoltarea relațiilor dintre cele două state în spiritul unei relații de parteneriat strategic real și pe baza respectului reciproc», punctează Ministerul de Externe.
OCDE este implicată într-un proces de reflecție strategică cu privire la viitorul său, inclusiv procesul de extindere. Pe de altă parte, țara noastră s-a profilat ca un candidat nu doar eligibil, dar și credibil pentru aderarea la această organizație. Potrivit evaluării OCDE, România a făcut progrese constante în procesul de asimilare a instrumentelor organizației, plus aderarea la peste 30 de instrumente legale și recomandări. Un exemplu în acest sens este recenta aderare a României la Agenția pentru Energie Nucleară, care confirmă întărirea parteneriatului dintre OCDE și România.
Miercuri, ambasadorul României la Budapesta, Marius-Gabriel Lazurca, a fost convocat de MAE ungar în urma suspendării activității Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș, informează agenția MTI.
Agenția maghiară de presă menționează că secretarul de stat Levente Magyar a transmis surprinderea guvernului ungar față de situația în care se află respectivul liceu și a spus într-o conferință de presă că acțiunea autorităților române echivalează cu «un atac împotriva Bisericii Catolice, a minorității ungare, copiilor, familiilor și procesului de restituire în România».
De asemenea, guvernul ungar și-a suspendat sprijinul față de aspirațiile României de a se alătura unor organizații internaționale, cum ar fi OCDE, a adăugat secretarul de stat maghiar citat de MTI.
Și premierul Mihai Tudose confirmă că între România și Ungaria e un conflict ce escaladează.
”Nu e vorba de un război, că avem ceva cu o comunitate etnică sau religioasă. România e un exemplu în lume în acest domeniu. Această inflamare s-a produs când începe anul școlar. MAE român a ieșit cu un comunicat, cel ungar a ieșit cu altul.
Conflictul escaladează, sper ca statul ungar nu va juca la un asemenea nivel. Vom încerca să spunem exact ceea ce se întâmplă. E o problemă în justiție, dar și o problemă a consiliului local. Întotdeauna, înainte de alegerile din Ungaria, încep mici probleme și la noi. Noi nu le facem nimic celor două milioane de cetățeni maghiari din România, au toate drepturile.
Eu nu cred că Ungaria va strica în asemenea hal interesele politice cu noi.”, a spus Mihai Tudose
Más historias
INNETICA asiste a la reunión del proyecto europeo ‘Hippotherapy and Healthy Tourism’ en Kayseri(Turquía)
OMEN EDICIONES, O NOUĂ EDITURĂ ÎN MADRID, DEDICATĂ LITERATURII ROMÂNE
Proiectul CSO Admin: Sprijinirea Organizațiilor de Tineret Europene prin Formare și Mentorat