Un francez în vârstă de 29 de ani, delincvent de drept comun, a fost identificat sâmbătă de către procurorul Parisului, Francois Molins, drept unul dintre teroriștii care au luat cu asalt sala de concerte din Bataclan (centrul Parisului), unde au fost ucise 89 de persoane, transmite EFE.
Teroristul a fost identificat grație amprentelor prelevate de la unul dintre degetele sale, care i-a fost tăiat în timpul atacului, a spus Molins, care a adăugat că poliția deschisese pe numele lui un dosar S (considerat suspect) pentru atitudini radicale, în 2010.
Totodată, premierul belgian Charles Michel a declarat postului RTL, preluat de DPA, că persoana arestată sâmbătă în cartierul Molenbeek din Bruxelles s-a aflat la Paris vineri seară.
Más historias
ADRIAN SÂRGEORZAN, MÉDICO ESTADOUNIDESE, POETA Y ESCRITOR DE FICCIÓN DE ORIGEN RUMANO
LEO GHERASIM KREATORE, ARTIST DE GIUVAERURI, INVITATUL GAZETEI DE SPANIA
CATEDRALA NOTRE DAME DIN PARIS ESTE CUPRINSĂ DE UN PUTERNIC INCENDIU