19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

UDMR VA SUSȚINE MOȚIUNEA DE CENZURĂ, DAR DECIZIA FINALĂ SE IA LUNI

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri că formaţiunea sa va susţine moţiunea de cenzură iniţiată de liberali, dar că decizia finală se va lua luni în grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.

El a precizat că miercuri a fost o primă discuţie cu liberalii după depunerea moţiunii de cenzură, care a vizat acest subiect cât şi situaţia de la Televiziunea Română, şi că liderii UDMR şi PNL urmează să se mai întâlnească în aceste zile.

«Moţiunea de cenzură – un instrument politic şi este foarte bine să fie folosit în fiecare sesiune parlamentară. Rămâne, cel puţin pentru mine, întrebarea dacă era bine să fie iniţiată această moţiune acum sau peste două trei săptămâni, dar nu mai este cale de întoarcere. UDMR este în Opoziţie şi aproape sigur că se va comporta ca o formaţiune politică în Opoziţie, sigur că nu va vota împotriva moţiunii de cenzură, dar consultându-mă cu colegii mei marea majoritate crede că trebuie să mergem pe logica unei formaţiuni politice în Opoziţie», a spus Kelemen Hunor după întâlnirea cu liderii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.

El a precizat că decizia formală cu privire la votul asupra moţiunii de cenzură va fi luată luni la şedinţa grupurilor reunite ale UDMR.

«Ne interesează, şi asta am spus colegilor de la PNL, dacă cumva acest guvern pică sau premierul Victor Ponta face un pas înapoi trebuie să ştim ce vor să facă mai departe. Este un lucru poate mai important decât soarta moţiunii de cenzură pentru că este o perioadă limitată până la alegerile parlamentare. Trebuie să vedem proiectele, programul politic pentru această perioadă şi despre acest lucru trebuie să vorbim la următoarea întâlnire, nu despre altceva», a adăugat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a precizat că dacă actuala coaliţie îl susţine pe premierul Victor Ponta moţiunea nu are nicio şansă să treacă. El a mai spus că în contextul în care acest guvern va propune bugetul pe anul viitor va fi o problemă pentru România.

«Nu avem voturile necesare fără ajutorul unora din coaliţia actuală de a da jos Guvernul«, a precizat Kelemen Hunor.

Întrebat dacă UDMR este interesat să intre în prezent la guvernare, Kelemen Hunor a subliniat că acest aspect nu a fost discutat cu PNL şi că este prematură o astfel de chestiune.

De asemenea, el a apreciat că programul de guvernare al PNL este unul convingător, dar că este unul pe patru ani. Liderul UDMR a afirmat că liderii PNL l-au informat că în cazul în care vor ajunge la guvernare vor veni cu un program pe un an.

Moţiunea de cenzură «Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!», iniţiată de PNL este citită miercuri în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În document, liberalii susţin că prim-ministrul, fiind trimis în judecată, compromite o naţiune întreagă şi că liderii UNPR şi PSD, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea, sunt «complicii» acestuia dacă îl susţin în continuare.

«Partidul Naţional Liberal a decis să depună, de îndată, această moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta pentru că situaţia actuală, cu un premier trimis în judecată, compromite o naţiune întreagă. În orice altă ţară din UE, premierul şi-ar fi dat demisia în momentul următor începerii urmăririi penale, adică acum mai bine de trei luni», arată liberalii în moţiunea de cenzură.

Ei subliniază că, prin susţinerea lui Victor Ponta de către liderii coaliţiei, imaginea României va fi distrusă iremediabil.

Documentul va fi dezbătut şi votat marţea viitoare.

Sursa: Agerpres