2 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

TĂRICEANU, ÎN CAZUL ȘOVA: ALDE VA DECIDE CUM VA VOTA, DUPĂ AVIZUL COMISIEI JURIDICE

ALDE va lua o decizie în privința votului din plenul Senatului în cazul Dan Șova după ce Comisia juridică se va exprima printr-un punct de vedere asupra cererii privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a social-democratului, a declarat luni copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.

 

«Azi, Biroul permanent al Senatului va solicita Comisiei juridice să analizeze dosarele și solicitarea procurorului și va da un aviz. După ce Comisia juridică își va fi îndeplinit această obligație, senatorii vor putea să ia cunoștință de avizul Comisiei juridice și de conținutul dosarelor și atunci vom putea să luăm o decizie în cunoștință de cauză. Astăzi este prea devreme», a precizat Tăriceanu, într-o conferință de presă.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere președintelui Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

În dosar a fost reținut Mihai Bălan, director general al CET Govora, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale). Ulterior, Instanța supremă a stabilit ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.

sursa: agerpres