migraţie
Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că ţara noastră este pe locul doi într-un top mondial al migraţiei. România este depășită doar de Siria, stat lovit de un război civil. În procente, cetățenii care au ales calea străinătății reprezintă 17 la sută din populaţia totală a României. Raportul Organizației Națiunilor Unite arată că, în
Numărul românilor care au plecat peste hotare a crescut anual cu peste 7% din anul 2000 şi până în anul 2015, se arată într-un raport al ONU. Astfel, România a intrat în top 20 al statelor care furnizează migranți. Potrivit raportului ONU, sunt 3,4 milioane de cetățeni români care locuiesc în afara țării. Primele trei țări cu
Un elicopter de tip Eurocopter EC-135 al Inspectoratului General pentru Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, participă, începând de astăzi, la Operațiunea Comună Poseidon Rapid Intervention a Agenției FRONTEX, din cadrul Rețelei Europene de Patrulare (European Patrol Network). Elicopterul Ministerului Afacerilor Interne, cu un echipaj format din 4 piloți, va fi dislocat pentru două săptămâni în
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti. Iohannis: Îmi doresc de la UE mai multă coerenţă, viziune şi stategie La întâlnirea cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre importanţa predictibilităţii în relaţiile cu partenerii externi, depre rolul României în parteneriatul cu NATO şi