Meniu
cursos-ised-sab

Gazeta de Spania on Google+RSS Feed

19 octombrie 2019

Curtea de Apel Ploiești

sebastian-ghita

CONFORM DOCUMENTELOR DIN DOSARUL DNA, SEBASTIAN GHIȚĂ A PĂRĂSIT ROMÂNIA

În documentele din dosarul DNA Ploieşti în care fostul deputat Sebastian Ghiță este cercetat pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat, se arată că acesta a părăsit teritoriul naţional. Potrivit procurorilor, Sebastian Ghiţă a fost dat în urmărire generală, iar ulterior, întrucât din investigaţii a rezultat că acesta a

sebastian-ghita

KOVESI CERE RIDICAREA IMUNITĂȚII LUI GHIȚĂ. SEBASTIAN GHIȚĂ

„Beciul Domnesc” risca sa devina neîncăpător penru ca așteapta noi oaspeţi. Sefa DNA, Laura Codruţa Kovesi cere ridicarea imunităţii lui Sebastian Ghiţă. Direcția Națională Anticorupție a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii