24 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

SUA ȘI RUSIA – ACORD DE ÎNCETARE A OSTILITĂȚILOR ÎN SIRIA

Încetarea ostilităților se va aplica părților implicate în conflictul sirian care au indicat că vor respecta și vor aplica termenii acordului, ele urmând ca până în ziua de 26 februarie, ora 12,00 locală, să informeze SUA sau Rusia de aderarea lor la acest acord.

Acest acord privind încetarea focului în Siria, exclude grupările teroriste Statul Islamic și Frontul al-Nosra, rețeaua siriană a organizației Al-Qaida.

«Încetarea ostilităților se va aplica părților implicate în conflictul sirian care au indicat că vor respecta și vor aplica termenii acordului, ele urmând ca până în ziua de 26 februarie, ora 12,00 locală, să informeze SUA sau Rusia de aderarea lor la acest acord», se  arată într-un comunicat comun ruso-american, difuzat de Departamentul de Stat de la Washington.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a salutat acest acord, apreciindu-l ca un «semn de speranță pentru populația siriană», insa a atras atenția că mai sunt inca foarte multe lucruri de făcut pentru punerea lui în aplicare.

Rusia și SUA sunt co-președinți ai unui Grup Internațional de Sprijin pentru Siria, grup din care fac parte tari ale Ligii Arabe, Uniunea Europeană, Organizația Națiunilor Unite, și alte 17 țări.