27 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

STATELE DIN UE, PRINTRE CARE ȘI ROMÂNIA, DORESC IMPOZITAREA COMPANIILOR IT AMERICANE

Miniștrii de Finanțe din România, Franța, Germania, Italia și Spania caută soluții pentru stabilirea unui impozit armonizat pe cifra de afaceri generată în statele membre UE. Sunt vizate marile companii IT din SUA – Google, Facebook, Amazon sau Apple.

Miniștrii de Finanțe din România, Franța, Germania, Italia și Spania au semnat un document prin care solicită Comisiei Europene prezentarea unei soluții care să conducă la stabilirea unui impozit armonizat pe cifra de afaceri generată în statele membre UE de către companiile din domeniul tehnologiilor digitale, în locul impozitului pe profit care se aplică în prezent. Companiile vizate au deja procese pe rol în multe state din Europa pentru că nu plătesc impozit.

”Uniunea Europeană trebuie să facă pași importanți, în sensul unei reforme mai ample a normelor fiscale internaționale care să depășească deficiențele legislative în acest domeniu.

Ministrul Ionuț Mișa, a semnat alături de miniștrii de Finanțe ai Franței, Germaniei, Italiei și Spaniei, documentul care solicită Comisiei prezentarea unei soluții care să conducă la stabilirea unui impozit armonizat pe cifra de afaceri generată în statele membre UE de companiile din domeniul tehnologiilor digitale, în locul impozitului pe profit care se aplică în prezent.

Ulterior mai multe state membre s-au alăturat acestei inițiative. Vor fi continuate lucrările pe acest subiect la nivelul Consiliului în vederea adoptării unor concluzii ale Consiliului în luna decembrie a.c., iar Comisia va pregăti o propunere legislativă”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Finanțe.