27 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

SOLIDARITATE ȘI COMPASIUNE PENTRU VICTIMELE ATENTATULUI DIN BARCELONA

Mesajul de solidaritate și compasiune transmis de Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, după atentatul terorist care a avut loc la Barcelona.

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a primit cu multă durere vestea despre atentatul terorist care a avut loc la Barcelona. Ne exprimăm întreaga compasiune și suntem alături de toți cei ce au de suferit de pe urma acestui tragic eveniment, rugând pe Dumnezeu să aibă în pază acest popor atât de ospitalier cu cei străini.

Facem un apel către toți preoții și credincioșii din Spania să pomenească la slujbe și în rugăciune pe cei ce sunt victime nevinovate ale acestui atac terorist. De asemenea, rugăm pe românii care au această posibilitate, să meargă în spitalele din Barcelona și să doneze sânge, răspunzând astfel unui apel al autoritățile medicale locale.

Exprimându-ne solidaritatea cu populația din Barcelona și cu toți cei ce locuiesc în Spania, ne rugăm Domnului Hristos să odihnească în pace sufletelor celor decedați și să aducă vindecare celor răniți în atentatul terorist din capitala Cataluniei.

† Episcopul Timotei,

al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

[embeddoc url=»https://www.gazetadespania.es/wp-content/uploads/2017/08/2017-797-Comunicado-de-prensa-atentado-de-Barcelona.pdf» width=»100%» height=»30%» download=»all» viewer=»google»]