28 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

TIBERIU UȘERIU, ROMÂNUL CARE A CÂȘTIGAT CEL MAI GREU MARATON DIN LUME

Cel mai greu maraton din lume, 6633 Ultra, care se desfăşoară dincolo de Cercul Polar a fost câştigat în acest an de un român de 41 de ani din Bistriţa. Tiberiu Uşeriu a trecut linia de sosire la ora 4.44, după ce a alergat pe gheaţă, la temperaturi care au ajuns până la – 62 de grade.

«Şi avem un câştigător la ediţia 2016-aa Maratonului Artic 6633 Ultra: Tiberiu Uşeriu din România a trecut linia de sosire la Tuktoyaktuk azi la ora 4.44 PM. Tiberiu a condus de la început până la sfârşit şi a meritat! Este, fără îndoială,un campion», asa suna anunţul facut de organizatorii maratonului.

Din 2007 şi până la ediţia din 2016, din cei peste 200 de participanţi doar 19 trecut linia de sosire. La ediţia din acest an au luat startul 12 concurenţi, trei dintre ei fiind din România: Tiberiu Uşeriu, Vlad Tănase şi Andrei Roşu.

Din cei 12, doi au abadonat, ceilalţi reuşind să treacă linia de sosire. Cei trei români care au participat la cel mai greu maraton din lume, „6633 Ultra”, au preluat conducerea cursei încă din prima zi de competiţie, însă, înainte de ultimul checkpoint au fost depăşiţi de un alegător din Singapore.

Tiberiu Uşeriu, cel care a dus steagul României la Polul Nord, s-a antrenat întreaga iarnă în Pasul Tihuţa din Munţii Călimani, a alergat la bustul gol, a dormit sub cerul liber în nopţile geroase şi a făcut baie la copcă pe ger napraznic, toate acestea pentru a rezista la Polul Nord.