19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ROMÂNIA A PIERDUT ORICE ȘANSĂ DE CALIFICARE LA MONDIALUL DIN RUSIA DIN 2018

România a ratat calificarea la CM 2018 după prestații slabe. Daum declară că echipa a înregistrat progrese și că acestea se vor vedea în preliminariile pentru Euro 2020.

Selecționerul Christoph Daum nu a anunțat că pleacă după ratarea calificării la Campionatul Mondial, însă a încercat să pună accentul pe progresul naționalei României în mandatul său. De la ultima calificare se împlinesc 20 de ani anul viitor, fiind perioada cea mai mare ne neprezentare a României la un Campionat Mondial. Este adevărat că starea în care se află fotbalul românesc nu i se poate reproșa lui Daum însă neamțul a reișit să își atragă antipatia suporterilor și a mass-media.

Favoritul principal în acest moment să preia naționala este Cosmin Contra. Tehnicianul lui Dinamo a avut rezultate bune în sezonul trecut și este înaintat ca principala opțiune la cârma tricolorilor. În cazul în care Contra va fi convins să rămână la Dinamo, șefii FRF vor apela la Dan Petrescu. De asemenea, presa a invocat și numele lui Hagi, însă acesta refuză o colaborare cu președintele FRF, Răzvan Burleanu.

Obligată să câştige pentru a păstra şanse de a ajunge la barajul pentru Cupa Mondială, naţionala României a pierdut şi în MuntenegruFără nicio şansă de calificare, România mai are de jucat acasă, cu Kazahstan, şi în deplasare, cu Danemarca. Jocul echipei continuă să lase de dorit, numele noi din lot sunt puține, iar selecția e tot mai confuză. Cu mai puțin de 3 ani înainte de Euro 2020, naționala României arată tot mai rău și riscă să rateze o șansă uriașă de a juca la un turneu final în fața propriilor fani.

Iată linia de clasament, cu două etape înainte de finalul calificărilor pentru Mondialul din Rusia. România mai are de disputat două partide, cu Kazahstan acasă și în deplasare la Copenhaga, cu Danemarca.