27 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

ROMÂNIA- 100 RĂDĂCINI ȘI O PRIVIRE CĂTRE VIITOR

Agenția de presă Diaspora Azi (APDA)a publicat un articol despre proiectul denumit ”România – 100 Rădăcini şi o privire către viitor”, un eveniment online care se va desfăşura pe Facebook şi va consta într-un concurs de desene pentru copii.

După înscrierea desenelor în concurs va fi organizată o expoziţie care se va finaliza cu lansarea unui album colectiv de artă vizuală, album care va conţine 100 de lucrări ale copiilor care vor participa.

Concursul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, din familii mixte sau 100% româneşti, care s-au născut şi trăiesc în diaspora, familiarizaţi cu elemente de identitate naţională a României. Se vor organiza cel puţin 2 expoziţii în comunităţile româneşti din Europa şi America. Cele mai bune 3 lucrări vor beneficia de o recompensă financiară.

Am stat de vorba cu Iuniana Daniela Popescu, una dintre iniţiatoarele acestui proiect, care ne-a dat câteva detalii suplimentare.

Spuneţi-ne care este scopul acestui proiect?

Una din cele mai puternice identităţi, atât la nivel individual cât şi la nivel de grup sau comunitate, rămâne identitatea naţională. În contextul în care România va aniversa în 2018, cel mai important moment din istoria ţării, 100 de ani de la momentul Marii Uniri ce a adus cu el înfiinţarea României Mari, proiectul doreşte a avea ca principal scop cunoaşterea, promovarea, păstrarea, convervarea şi valorificarea identităţii naţionale  româneşti în rândul copiilor născuţi şi crescuţi în diaspora.

Prezenţi-ne în linii mari proiectul.

Proiectul se adresează tututor copiilor de români din diaspora cu vârste curpinse între 5 şi 10 ani, născuţi şi crescuţi în afara graniţelor României. Lor le lansăm invitaţia de a se implicat în proiect prin desene proprii, care să surpinda elemente de identitate naţională românească, ca expresie a caracterului naţional, raportate la limba, cultură, obiceiurile, tradiţiile, cutumele naţionale specifice şi alte elemente de identitate.

Desenele se vor posta pe pagina de facebook a evenimentului, de părinţii copiilor, în timp real, în format foto  – JPG – în următoarele condiţii:

–           Lucrarea/ desenul trebuie realizat de copii între 5 şi 10 ani;

–           Desenul va intra în concurs dacă va fi identificat, prin consemnarea de către unul dintre părinţii copilului ce a realizat desenul, a prenumelui copilului  şi oraşul în care acesta locuieşte. Informaţia va fi poziţionată în cadrul desenului în colţul din dreapta jos, după modelul (Harris, 5 ani – Chicago sau Gabriela, 7 ani – Roma)

Cum se va derula  şi finaliza proiectul după ce copiii vor trimite desenele lor?

În 2018, trebuie să stabilim luna în funcţie de cum se va derula activitatea, 100 cele mai bune lucrări ale copiilor incrisi în concurs vor fi selectate şi incluse într-un album coletiv de artă vizuală ce va purta titlul proiectului şi care va fi publicat în Statele Unite ale Americii. Albumul poate avea caracter aniversar în momentul lansării în 2018, în cadrul evenimentelor de diplomaţie culturală organizate în diaspora cu prilejul aniversării a 100 de ani de la Unirea cea Mare.

Câte un număr al acestui album colectiv aniversar de artă vizuală va fi distribuit gratuit fiecărui copil din cei 100 incluşi în proiect şi expediat prin poştă, alături de o diplomă de participare din partea organizatorilor şi partenerilor în proiect.
Proiectul se va finaliza în clipa în care se vor anunţa cei 3 copii/participanţi câştigători ai concursului de desene pe tema identităţii naţionale. Câştigătorii vor primi:

–           Pentru locul I – $300 şi diplomă specială;

–           Pentru locul ÎI – $200 şi diplomă specială;

–           Pentru locul I – $100 şi diplomă special.

Unde pot găsi informații cei interesați și care este pagina unde pot adăuga desenele?

Pagina de Facebook a fost creată și așteaptă copiii la concurs. Cei care doresc informații suplimentare, le pot cere la adresele de mail: iunianadanielapopescu@gmail.com și alinacumpan@yahoo.com sau paginile de Facebook personale https://www.facebook.com/iunianadaniela.popescu și https://www.facebook.com/alinacelia.cumpan