2 octubre 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

URMĂRIȚI INTERNAȚIONAL PENTRU TRAFIC DE PERSOANE ȘI SPĂLARE DE BANI, IDENTIFICAȚI DE POLIȚIȘTI

Poliţiştii din Călăraşi, beneficiind de suportul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române, au depistat trei bărbaţi urmăriţi de autorităţile judiciare franceze pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane și spălare de bani.

La data de 19 noiembrie 2015, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi au depistat trei bărbaţi, cu vârste între 25 şi 29 ani, din municipiul Călăraşi, urmăriţi internaţional.

Pe numele acestora, autorităţile judiciare din Franța au emis mandate europene de arestare, pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi spălarea banilor.

Pentru depistarea celor trei bărbaţi, poliţiştii au beneficiat schimbul de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București şi încarcerați în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, urmând a fi dispuse măsuri pentru predarea către autoritățile din Franţa.