19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

PRIMA MOȚIUNE SIMPLĂ LA ADRESA UNUI MEMBRU AL CABINETULUI CIOLOȘ. VOTUL VA FI DAT ÎN ȘEDINȚA DE PLEN DE MIERCURI

Camera Deputaţilor a dezbătut prima moţiune simplă la adresa unui membru al Cabinetului Cioloş, intitulată «Drepturile omului nu sunt un lux», iniţiată de grupurile ALDE şi UDMR.

Semnatarii documentului se declară nemulţumiţi de prestaţia ministrului justiţiei, Raluca Prună, şi îi cer demisia, după recentele afirmaţii făcute de aceasta cu privire la drepturile cetăţenilor.

«Situaţia pe care o denunţ este de a avea numai un set de legi care afirmă pur teoretic drepturi şi libertăţi, dacă acestea pot fi încălcate prin eludarea sau aplicarea preferenţială a legii în favoarea celor puternici şi bineconectaţi. Corupţia, tratamentul preferenţial în aplicarea legii, plastic spus, faptul că unii sunt mai egali decât alţii sunt o povară pentru cetăţeni. Legea trebuie aplicată fără excepţie, fără rezerve şi în mod egal», a precizat ministrul Raluca Prună, referitor la afirmaţiile sale, potrivit cărora Ordonanţa de Urgenţă privind interceptările telefonice nu restrânge drepturi şi libertăţi, ci le face efective.

Steluţa Cătăniciu, deputat ALDE a prezentat, în plen, textul moţiunii.

«Declaraţia domanei Prună a venit la câteva zile după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a explicat foarte clar în cauza Popoviciu contra României: în ceea ce priveşte libertatea, lupta împotriva corupţiei nu poate justifica recurgerea la arbitrariu şi la nelegalitate în situaţii în care oamenii sunt privaţi de libertate. Ar fi timpul ca actualul ministru al justiţiei să înţeleagă un principiu fundamental al constituţionalismului democratic: toţi oamenii sunt nevinovaţi până când se propunţă o soluţie de condamnare definitivă.»

Votul asupra moţiunii simple va fi dat în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de miercuri.