29 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

OPOZIȚIA BLOCHEAZĂ DIN NOU LUCRĂRILE PARLAMENTULUI CU GAZE LACRIMOGENE

Opoziția kosovară a blocat vineri în două rânduri lucrările parlamentului cu gaze lacrimogene, pentru a încerca să obțină renunțarea la acordurile vizând normalizarea relațiilor cu Serbia, a transmis un corespondent al agenției France Presse aflat la fața locului.

În pofida măsurilor de securitate întărite adoptate pentru a evita astfel de incidente, un deputat al opoziției a reușit să pătrundă în sala de ședință cu o bombă lacrimogenă pe care a activat-o. Gazul s-a răspândit, iar președintele parlamentului a suspendat ședința.

«Vom face tot ce ne stă în putere pentru a bloca lucrările parlamentului», a declarat Glauk Konjufca, vicepreședinte al partidului Vetëvendosje (Autodeterminare), care conduce mișcarea de protest.

«Guvernul provoacă o criză căutând să convoace aceste sesiuni. Asta nu face decât să înrăutățească situația», a adăugat el.

După acest incident, guvernul a decis să îi convoace din nou pe deputați. Un membru al opoziției a reușit din nou să declanșeze o bombă lacrimogenă în sala parlamentului, în pofida prezenței a peste 100 de polițiști având misiunea de a-i separa pe deputații favorabili executivului de cei ai opoziției.

Pe de altă parte, reuniți în fața parlamentului, aproape 200 de simpatizanți ai Vetëvendosje, principala formațiune a opoziției, au fost împrăștiați de forțele de ordine cu ajutorul gazelor lacrimogene.

În mai multe rânduri, opoziția a aruncat cu gaze lacrimogene în parlamentul de la Pristina, dar și cu ouă și a provocat scandal, pentru a împiedica ținerea ședințelor.

Opoziția dorește să obțină abandonarea unui acord încheiat în 2013 și care vizează normalizarea relațiilor dintre Kosovo și Serbia, dar și a unei înțelegeri care prevede trasarea graniței cu Muntenegru.

Înțelegerea cu Serbia acordă zonelor cu etnici sârbi din Kosovo puteri locale mai mari și posibilitatea de a primit finanțare din partea Belgradului.

Opoziția, și în principal Vetëvendosje, este împotriva dialogului desfășurat sub egida Uniunii Europene cu Serbia, susținând că acesta compromite independența proclamată unilateral în 2008 de fosta provincie sârbă.

Joi, cele 28 de țări membre ale UE au dat undă verde pentru semnarea «acordului de stabilizare și asociere», prima etapă pe lungul drum al aderării Kosovo la UE.

sursa: agerpres