19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

OMS NE ÎNVAȚĂ CE SĂ NU MAI MÂNCĂM ȘI CE SĂ NU MAI BEM. ÎN CURÂND NE VA ÎNVĂȚA CUM SĂ TRĂIM FĂRĂ ACESTE ”OBICEIURI”?

Cred că tuturor gospodinelor le este cunoscută întrebarea: Tu ce mai gatești? După același principiu, astăzi, cu toții ne întrebăm: Ce dracu mai mâncăm?

Conform celor de la OMS (Organizația Mondială a Sănătății), orice am mânca, se pare că e toxic, cancerigen, ne face să ne crească un ochi în frunte precum ciclopilor, ne cade o mână sau ne crește alta după ceafă…

NU MÂNCAȚI, vă rog, nu mâncați pentru că asta poate fi o adevărată dramă.

 

Așadar, să avem grijă la carnea de pui.

OMS ne avertizează că ingredientele folosite pentru a prepara hrana pe care o consumă majoritatea animalelor, pot pot fi contaminate cu dioxină, dioxină ce ajunge în carnea acestora.

Să avem grijă și la carnea de pește.

NRDC (Natural Resources Defense Council), a stabilit o lista cu speciile de pește pe care e recomandabil să le evităm din cauza contaminării cu mercur. Deci  să evităm să mâncăm ton, pește spadă, macrou.

Despre fructele de mare mai bine nu vorbim…Marea le poate contamina, majoritatea acumulând biotoxina Vibrio parahaemolyticus, cea vinovată de cefalee și migrene.

De legume nici să nu îndrăznim să ne atingem!

Pesticidele sunt la ordinea zilei, mai ceva ca praful din București… Environmental Working Group (EWG), s-a scremut cum a putut mai bine și a elaborat o listă cu cele mai toxice legume și fructe pe care le consumăm aproape zilnic. Din această listă fac parte: merele, țelina, ardeiul gras, capșunile, nectarinele, strugurii, spanacul, salata, castraveții, coacăzele sau cartofii.

Să NU mâncăm pâine.

Se pare că grâul nu se mai poate considera un aliment sănătos. Fie el ecologic sau integral. Și asta din cauza amestecului pe care îl are făina, fiind trecută prin complexe procese chimice și albire, ceea ce face ca pâinea rezultată să fie săracă în fibre, minerale și vitamine.

Să nu ne atingem de dulciuri.

Cel mai prestigios, mega-tare doctor,  Robert H.Lustig de la Universitatea din California, spune că, odată conumate, acestea nu numai că duc la obezitate dar ne și strică dinții, crește presiunea arterială, te duce încet dar sigur spre diabet și boli de inimă. Nu numai că spune el dar e și demonstrat.

Sa nu bem lapte.

E clar că ne sinucidem: se pare că laptele este implicat într-o rată semnificativă în apariția cancerului hormonal, în special cancerul de sân.

Deasemenea untul și brânza sunt implicate în acest complot. Se pare că vinovate sunt vacile (sic!) care sunt în perioada de gestație, al căror lapte conțin de până la 33 de ori mai mulți sulfați.

Bineînțeles, să nu bem vin dar nici bere.

Nici măcar un pahar. Ați băut? Atunci nasol, deoarece Annals of Oncology ne spune că deja v-ați  triplat riscul apariției cancerului de faringe, esofag, sân și gură.

Deci, ce dracu mai mâncăm?

Mâncați carne roșie pentru proteinele de înaltă calitate pe care le conține, pentru conținutul bogat în fier, pentru absorbția ușoară.

Mănâncă ton pentru conținutul său bogat în Omega 3, mănâncă fructe de mare pentru conținutul lor ridicat de magneziu, iod și potasiu.

Mănâncă legume pentru conținutul bogat în vitaminele A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M, N, O, P, Q…și pot continua până la sfarsitul alfabetului.

Mănâncă pâine pentru proteina vegetală, pentru carbohidrați complecși.

Bea lapte până nu mai poți, știi despre conținutul ridicat de calciu.

Bea vin, nu face pe inocentul, conținutul lui bogat în polifenoli elimină radicalii liberi și iți protejează inima.

Luați anunțurile OMS ca atare și nu mai mâncați nimic. Sau puteți să realizați că nu suntem nemuritori și că tot vom muri într-o zi. Putetm mânca orice, cu moderație și într-un mod echilibrat .

Dacă avem obiceiuri alimentare sănătoase, vom putea duce  o viață mai sănătoasa și, sperăm, mai fericită. Alegerea este a noastră.

Mâncăciosul de serviciu, C.M.