19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

MIRCEA DIACON, ȘEFUL CJPC COVASNA, AGRESAT ÎNTR-O BENZINĂRIE

Şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Covasna, Mircea Diacon a fost agresat azi-dimineaţă într-o benzinărie din municipiul Sfântu Gheorghe. În urma loviturilor primite a fost diagnosticat cu fractură de piramidă nazală.

Potrivit acestuia, cei doi indivizi, pe care nu-i cunoaşte, l-au lovit cu pumnii în incinta benzinăriei, după care au fugit printre blocurile din zona Gării. Diaconu a depus plângere la Poliţie şi a scos certificat medico-legal, loviturile necesitând 16 zile de îngrijiri medicale.

El a menţionat că în primăvara acestui an autoturismul de serviciu al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Covasna, parcat la sediul instituţiei a fost devalizat de către persoane rămase neidentificate.

Mircea Diacon nu exclude posibilitatea ca aceste incidente să aibă legătură cu controalele desfăşurate de instituţia pe care o conduce.

sursa: radiomures