27 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

MIHAI VITEAZUL ȘI BĂTĂLIA DE LA GIURGIU. CE SPUN ISTORICII TURCI?

De câteva ori, orele astrale ale Europei au purtat pecetea domnitorilor români. Un astfel de moment care a marcat istoria “lumii vechi” a fost bătălia de la Giurgiu pe care Mihai Viteazul a purtat-o împotriva turcilor.

În ultima vreme, istorici români –specialiști în a fi împotriva oricărui adevăr enunțat înainte de 1989- declară sus și tare că Mihai Viteazul nu a câștigat bătălia de la Călugăreni. Și ne ceartă că tot îi dăm înainte cu această exagerare sau chiar “minciuna”. Drept este să spunem că bătălia de la Călugăreni, deși câstigată magistral de către Mihai, nu a fost decisivă. Dar a fost cu siguranță importantă pentru desfășurarea ulterioară a războiului.

O să trecem pe “repede înainte” prin evenimentele acestei confruntări. După bătălia celebră de pe malul Neajlovului, Mihai și armata sa sunt siliți să se retragă în Transilvania. De acolo, voievodul revine cu forțe maghiare, germane, secuiești și toscane. Dar grosul oștirii era alcătuit din români. Obiectivul forțelor conduse de către bătrânul Sinan Pașa era transformarea Țării Românești în pașalâc. Din timpul acelei ocupații a Târgoviștei datează și ghiuleaua pe care o mai putem vedea și astăzi infiptă în peretele nordic al Bisericii Mari din Curtea Domneasca de la Târgoviște. Mihai Viteazul îi infrange pe turci la Târgoviște și Bucuresti și ii urmărește pâna la Dunăre.

La Giurgiu se va consuma un episod care va ramâne înscris în istoria imperiului otoman și a Europei. Akîngii, vestita oaste de luptători-teroriști a sultanilor va fi distrusă complet de către voievodul muntean. Cum spuneam mai sus, în România a apărut moda denigrării propriilor eroi. Haideți să vedem ce spun istoricii turci, cunoscuți pentru cosmetizarea sau chiar negarea infrângerilor, despre acest episod:

calugareni

* Rolul decisiv al victoriei lui Mihai Viteazul în bătălia de la Călugareni

Sfârşitul Corpului de Akîngii în Imperiul Otoman

Mustafa Alkan Universitatea din Gazi,

Faculatatea de Arte, Departamentul de Istorie Ankara, Turcia

 

Sfârşitul Akîngiilor Mihai (Mihai Viteazul), Voivodul Valahiei (numită Eflak de către Otomani), care este în prezent sudul României, s-a revoltat în 1590. Pentru a suprima această revoltă, Mehmed III l-a numit Mare Vizir pe Paşa Ferhad, care l-a inlocuit pe Marele Vizir Sinan Paşa, destituit după ce Mehmed III a devenit sultan. Mehmed III l-a exilat pe Marele Vizir Sinan Paşa la Malkara. Paşa Ferhad a organizat pregătirile militare foarte meticulous. Între timp, s-a luat decizia de a viza Yergöğü Köprüsü (Podul Giurgiului), unde Akîngii or să conducă un raid mai târziu peste Dunăre, pentru transferarea soldaţilor otomani de la oraşul Ruse la Castelul de la Giurgiu. (…)

Ca rezultat al provocărilor lui Sinan Paşa, care nu putea tolera numirea lui Paşa Ferhad ca Mare Vizir şi Vizirul Ciğala-zâde Paşa Sinan, trupele de copii ieniceri au iniţiat o revoltă agitând publicul (Naima, 1967). Acestă revoltă a fost suprimată prin intervenţia Sultanului. Sinan Paşa a fost din nou exilat la Malkara iar Ciğala-zâde a fost exilat la Karahisar. În final, Marele Vizir Ferhad Paşa a lansat Campania în Valahia pe 17 Şaban 1000 (după calendarul Islamic), 29 Mai 1592 (după calendarul Gregorian).

Marele Vizir Deputat Paşa Damad Ibrahim, care spera să fie Mare Vizir după Sinan Paşa, a încetinit organizarea armatei ca să-l elimine pe Paşa Ferhad. La scrisorile de cerere trimise de Paşa Ferhad pentru Sultan, Paşa Ibrahim a răspuns Sultanului: “Sultanul meu, soldaţii îl urăsc profund pe Paşa Ferhad. Ei nu opun nici o rezistenţă inamicului când sunt condusi de el. Ei nu îndeplinesc sarcinile cerute la timp. Chiar dacă toti soldaţii sunt ucişi de sabie, ei nu-l respectă și nu vor să lupte sub steagul lui”. Acest răspuns l-a influenţat pe Sultan. Paşa Ferhad a fost destituit şi Sinan Paşa i-a luat locul din nou. Între timp, ca să-l elimine pe Ferhad Paşa, care supraveghea construcţia Podului de la Giurgiu (Yergöğü Köprüsü), Sinan Paşa a eliberat o hotărâre (fatwa) şi a scris o “Hatt-ı Hümayun” pentru “infidelitate” (…)

“ El (Ferhad Pasa) a devenit în secret un aliat al lui Mihai, Voivodul Valahiei, să ucidă soldaţii Islamului” şi “a afişat infidelitate”, în schimbul a 35 000 akçes, conform unor afirmaţii. (…) În sfârşit, pe 11 Zilkaade 1003 (18 Iulie 1595), Marele Vizir Sinan Paşa a avansat spre Mihai, Voivodul Valahiei, cu o armată de 100 000 de soldaţi. Dându-şi seama că nu poate să facă faţă armatei Otomane, Mihai n-a îndraznit să lupte. Astfel, el s-a retras încontinuu, încercând să atragă armata Otomana în mlaştini. Acesta fiind cazul, Marele Vizir Sinan Paşa s-a gândit că i-a dat lui Mihai (Viteazul) o lecţie şi a decis să nu mai avanseze.

El a decis să se retragă, lăsând Satırcı Mehmed Paşa cu 2 000 de soldaţi pentru a asigura securitatea Bucureştiului. Supraveghind îndeaproape operaţiile de zi cu zi ale armatei Otomane, Voivodul Mihai a intrat în Valahia imediat după ce Sinan Paşa a părăsit oraşul Târgoviște. Apoi, a început să urmărescă Imperiul Otoman la distanţă de o zi.

Pe 19 Octombrie 1595, a re-câştigat Târgoviștea, iar cei 3500 de Otomani care apărau oraşul au fost masacraţi prin diferite torturi. La acea dată, Imperiul Otoman ajunsese pe malul de nord al Dunării, la castelul din Giurgiu (Yergöğü). Ei au traversat la Ruse pe malul celălalt al Dunării. (…).

Le-a luat 3 zile să treacă pe celălat mal. Spatele armatei era asigurat de Akîngii. Podul Giurgiului ar fi fost dărâmat după ce Akîngii ar fi trecut. În timpul acestei campanii armata Otomană, în special Akîngii, colectaseră multe jafuri. Sinan Paşa pusese vameşi la capetele de pod să ia o cincime din jafuri precum şi dreptul (partea) comandanţilor din aceste jafuri.

Deoarece vameşii colectau dreptul pentru trezorerie ca şi pentru comandanţi, le-a luat mai mult timp să treacă podul (Âlî, 2162, vr. 598a, 598b- 599a). Sinan Paşa a ignorat informaţiile conform cărora rebelul Voivod Mihai se apropia cu o armată de 70 000 de soldaţi, precum şi că vameşii încetineau tranziţia peste pod, ei trebuind să fi colectat drepturile din jaf după ce toţi soldaţii ar fi trecut peste pod (…).

Voivodul Mihai nu a luat nici o iniţiativă până ce armata Otomană nu a ajuns pe celălalt mal al Dunării. După ce întreaga armata a trecut podul, exceptând Akîngii, Voivodul Mihai a deschis focul asupra podului. Auzind sunetul tunurilor inamicului, Sinan Paşa a anuntat ca opreşte colectarea dreptului din jafuri. Oricum, ordinul a venit prea târziu. Fiind bombardat de două ori, podul de lemn a cedat. Ca urmare, mii de Akîngii s-au înecat în Dunăre (24 Octombrie 1595). Câteva mii de Akîngii care nu au putut traversa podul au fost trecuţi prin sabia inamicului (Öztuna, 1972).

Discutând “Incidentul de la Giurgiu” (Yergöğü Bridge) sub titlul “Distrugerea Corpului de Akîngii”, Hammer afirma că cele mai distinse părţi ale corpului de Akîngii au fost măcelărite şi că Akîngii nu s-au putut recupera din nou după acest incident (Hammer, 1990/ IV). Istoricii specializaţi în acea perioadă afirmă că singura persoană responsabilă pentru tragedia “Incidentul de la Giurgiu” a fost Sinan Paşa. Chiar dacă armata a demonstrat împotriva Paşei Sinan, nimic nu s-a schimbat.

Sinan Paşa a părăsit Ruse pe 8 Noiembrie 1595. Pe drumul de la Ruse spre Istambul, el a fost înlăturat din funcţia de Mare Vizir (Naima, 1967/ I). Mehmed Pasa, Lala Districtului Manisa a fost numit noul Mare Vizir. Oricum, Lala Mehmed Pasa a murit după 9 zile ca Mare Vizir. Mehmed III a numit din nou pe Sinan Paşa, pe care-l exilase la Malkara, considerând că Marele Vizir Deputat Ibrahim Pasa, care sperase că-l va numi Mare Vizir, “l-a ucis pe Ferhad Pasa fără nici un motiv” (Solak-zâde, 1989/ II).

Istoricul İbrahim Peçevi (Peçevi, 1982/ II), care a fost în serviciul Marelui Vizir Ferhad Pasa şi Lala Mehmed Pasa pentru mulţi ani şi a fost martorul progresului Imperiului Otoman pe frontul din Austria, fiind înrolat în armată în 1593, afirma că Sinan Paşa a fost numit Mare Vizir pentru a cincea oară pentru că era bogat şi avea mulţi protectori (Peçevi, 1982/ II) și se refera la “Incidentul de la Giurgiu” ca fiind “un dezastru fără precedent” (Peçevi, 1982/ II). În concluzie, după “Incidentul de la Giurgiu”, Akîngii nu s-au putut recupera din nou, astfel ei dispărând în decursul timpului.

Vasile Lupașc