25 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

MAI MULT DE 540 DE COMPANII AU PĂRĂSIT CATALUNIA DE LA DECLANȘAREA CRIZEI PROVOCATE DE REFERENDUMUL PENTRU INDEPENDENȚĂ

Potrivit datelor Registrului Spaniol, de la referendumul din 1 octombrie, cel puțin 540 de companii au părăsit Catalunia mutându-și sediile în alte orașe ale Spaniei, 533 dintre ele fiind companii cu o vechime între 9 și 11 ani.

Acest număr poate fi mai mare, deoarece 11 octombrie este ultima zi în care acest top a fost actualizat, acesta incluzând date din Barcelona și Girona, dar nu și din Tarragona și Lleida.

Un număr de 29 de companii și-au mutat sesiul social în 9 octombrie, cu o zi înainte de sesiunea Parlamentului catalan, în care se aștepta declararea independenței. Pe 10 octombrie au fost înregistrate 177 mutări de sedii, pe 11 octombrie 144, pentru acea zi existând date doar din Barcelona și Girona.

În zilele următoare, schimbările au fost mai reduse, înregistrându-se plecarea unei singure companie pe 3 octombrie, două pe 5 octombrie și patru pe 6 octombrie. Marea majoritate a companiilor care au părăsit Catalunia, 501 din 540, aveau sediul social în Barcelona.