25 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

LIPSA EDUCAȚIEI FACE CA RATA SARCINII ÎN RÂNDUL ADOLESCENTELOR CU VÂRSTE ÎNTRE 15 ȘI 19 ANI, SĂ FIE MAI MARE ÎN ROMÂNIA DECÂT ÎN BOTSWANA SAU RWANDA

O treime din cele 2.000 de sarcini din Uniunea Europeană (UE) ale fetelor care au mai puțin de 14 ani au loc în România, o țară în care tabuul, sărăcia și presiunile Bisericii Ortodoxe, face ca educația sexuală în școli să fie aproape inexistentă.

”Dacă vom continua să ignorăm faptul că școala este mijlocul cel mai potrivit de transmitere a informațiilor despre educația sexuală, vom continua să avem fete însărcinate la o vârstă fragedă», a declarat George Roman., directorul de programe al Salvați Copiii România.

Potrivit datelor Eurostat gestionate de această organizație, procentul fetelor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani care au devenit mame în România în anul 2015 a fost de aproape nouă ori mai mare decât media UE.

Rata sarcinii în rândul adolescentelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani este mai mare în România decât în țări precum Rwanda sau Botswana.

În anul 2014 ONU a cerut guvernului român să pună în aplicare un «program cuprinzător și obligatoriu privind sănătatea sexuală și reproductivă în școli», o solicitare care nu a fost pusă în practică nici acum.

Salvați Copiii România mai tras recent încă un semnal de alarmă printr-un raport referitor la această problemă.

Studiul arată că aproximativ jumătate dintre fetele care trăiesc în cele mai dezavantajate comunități nu au primit nicio informație referitoare la educația sexuală.

«Am avut paciente adolescente care nu știau ce este menstruația și care, trei luni mai târziu, erau însărcinate», spune ginecologul Răzvan Moarcaș.

Acesta avertizează asupra riscurilor prezentate de sarcinile la vârste atât de fragede, atât pentru mamă cât și pentru copil, cum ar fi întârzieri în dezvoltarea fetusului sau nașteri premature. În plus, majoritatea acestor fete sunt forțate să renunțe la școală și sunt victime ale excluziunii sociale.

«Societatea românească este încă supusă unei mentalități retrograde care nu ia în considerare incluziunea socială a mamei minore. Minorele care au rămas însărcinate sunt blamate, în timp ce celelalte părți implicate în acest fenomen sunt complet ignorate, ca de exemplu familiile acestor fete, părinții copiilor sau școala», afirmă Tincuța Apateanu, președintele Edusfera, o asociație care promovează accesul tinerilor la educație.

«Dacă educația sexuală ar fi fost predată în școlile din România, tinerele ar avea ocazia să învețe să identifice ce este abuzul sexual și să știe ce pot face în acea situație», explică Adina Manea, directorul Fundației Tineri pentru Tineri.

Adina Manea acuză, de asemenea, Biserica Ortodoxă Română, care se opune prin intermediul asociațiilor conexe, de a se introduce educația sexuală în programul educațional.

Un alt factor important îl reprezintă numărul mare de căsătorii în rândul copiilor, în special proveniți din rândul romilor. 6,7% dintre adolescenții români cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani sunt căsătoriți, de trei ori mai mare decât media europeană, potrivit Salvați Copiii.