29 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

KLAUS IOHANNIS A PROMULGAT LEGEA PRIVIND INDEMNIZAȚIA PENTRU MAME

Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi, 18.04.2016, legea privind indemnizația pentru mame.

«Chiar astăzi am semnat un decret de promulgare pentru o lege care, cu siguranță, este din zona dvs, este vorba de decretul de promulgare a legii pentru modificarea și completarea OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, adică indemnizația pentru mame», a spus Iohannis, la ceremonia de învestitură a noului ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru.

În opinia presedintelui, legea este bună, așteptată și bine-venită.

«Vă încurajez pe dvs (ministrul Muncii) și pe dvs, dl prim-ministru, să găsiți în Guvern cele mai bune soluții pentru a aplica cât se poate de repede această lege. Eu vă rog să nu tratați această chestiune într-un mod contabil. Este o lege proactivă, din zona politicilor demografice, care, cu siguranță, este foarte importantă pentru România», a adăugat Iohannis.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat la finalul lunii martie proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că indemnizația va fi acordată până când copilul împlinește doi ani