
ÎNTREVEDERE A MINISTRULUI PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI CU NEGOCIATORUL-ȘEF AL COMISIEI EUROPENE PENTRU BREXIT
Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, a avut luni, 6 noiembrie, o întrevedere cu negociatorul-șef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier.
În cadrul discuțiilor, demnitarul român a prezentat preocupările comunității românești din Marea Britanie, în contextul recentei vizite din perioada 3-5 noiembrie, accentuând necesitatea informării corespunzătoare a cetățenilor români aflați pe teritoriul britanic, cu privire la procedurile administrative necesare înregistrării acestora pe lângă autoritățile britanice, precum și pentru simplificarea acestora.
De asemenea, oficialul român a abordat și problematica punctuală a cetățenilor români din Anglia, al căror statut este în proces de reevaluare de catre autoritățile britanice, solicitând ca toate drepturile acestora să fie respectate. Mai mult decât atât, ministrul a adus în atenție teme recurente în rândul comunității românești precum: transferul de pensii, transferul de beneficii sociale, situația studenților sau reîntregirea familiei.
În acest sens, Michel Barnier a prezentat actualul stadiu al negocierilor, subliniind că se urmărește îndeplinirea mandatului în ceea ce privește protejarea și menținerea drepturilor cetățenilor români din Regatul Unit al Marii Britanii.
© 2017, GAZETA DE SPANIA. All rights reserved.