Icono del sitio Gazeta de Spania

GICĂ POPESCU POATE FI ELIBERAT

Instanţa a decis că Gică Popescu poate fi eliberat. Decizia instanţei nu este definitivă, ci va putea fi contestată la Tribunalul Bucureşti, care în final va dispune cu privire la eliberarea condiţionată.

Gheorghe Popescu ar putea părăsi penitenciarul doar după o decizie definitivă privind eliberare sa condiţionată. Gică Popescu a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători. Fostul căpitan al naţionalei de fotbal este închis din luna martie anul trecut, după ce a fost condamnat la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare în Dosarul Transferurilor.

Cât a stat după gratii, Gică Popescu a scris mai multe cărţi şi a şi muncit, iar pentru bună purtare a primit zile de permisie. Dintre cei condamnaţi în acest dosar, au fost eliberaţi până acum Jean Pădureanu şi George Copos potrivit antena3.ro

Salir de la versión móvil