18 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

DOI CETĂȚENI BRITANICI AU FOST ÎNJUNGHIAȚI ÎN TORREVEIEJA, DUPĂ O CEARTĂ CU DOI ROMÂNI

Doi cetățeni britanici au fost spitalizați după ce au fost înjunghiați un cuțit în Torrevieja (Alicante), de doi români, în urma unui scandal izbucnit la primele ore ale zilei de joi. Evenimentele au avut loc în urbanizarea San Luis-El Chaparral, la periferia orașului Torrevieja.

Scandalul dintre două grupuri de persoane, de naționalitate britanică și română, a izbucnit într-un bar, în jurul orei unu dimineața. După ce s-au lovit reciproc, românii au plecat de la fața locului, numai că mai târziu s-au întors în aceeași zonă dar înarmați cu cuțite.

Evident, scandalul a reizbucnit, iar în timpul atacului, doi britanici au fost răniți, unul de aproximativ 60 de ani, care a fost înjunghiat în spate și în torace și altul în jur de 30 de ani care a fost înjunghiat în axila stângă, foarte aproape de inimă. O femeie de 34 de ani, a fost și ea transportată la spital din cauza mai multor contuzii în zona feței.

Poliția a anunțat că a identificat suspecții, după ce unul dintre români și-a pierdut telefonul mobil, atunci când a fugit de la locul atacului.