13 enero 2025

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

FOSTUL LIDER AL DEPUTAȚILOR PP-DD, CĂTĂLIN DANIEL FENECHIU, ACTUALUL PREȘEDINTE PND, VREA LA CAPITALĂ

Președintele PND, Daniel Fenechiu, a declarat sâmbătă că va candida la Primăria Capitalei, precizând că săptămâna viitoare va organiza o conferință de presă în cadrul căreia va anunța și prioritățile campaniei sale electorale.

La Congresul PND, Fenechiu a fost întrebat dacă ia în calcul o eventuala candidatură la Primăria Capitalei.

«Cu siguranță, da. Săptămâna viitoare o să fac o conferință de presă și o să vă anunț și care sunt cele cinci priorități ale campaniei mele electorale. Deocamdată, nu candidez. Nu mi-am anunțat candidatura, mi-am anunțat intenția în urmă cu ceva vreme și cred că în curând o să-mi anunț și candidatura în ipoteza în care nu apare peste noapte un membru din PND mai bun ca mine sau nu vine cineva să se înscrie cu o notorietate mai bună și care să mă onoreze să fac pasul lateral»

Cât privește alianțele partidului în perspectiva alegerilor locale, preşedintele Partidului Național Democrat, Cătălin-Daniel Fenechiu, a spus că organizațiile de partid au libertatea de a acționa în acest sens.

«Am lăsat libertate organizațiilor să facă alianțe. În PND funcționează autonomia. Nu se va decide la București, nu o să spun la București: faceți alianță cu PNL-ul că am vorbit eu cu Gorghiu sau cu PSD-ul că am vorbit eu cu Dragnea. Pur și simplu, fiecare unde va găsi posibilitatea să-și fructifice proiectul propus va face majoritatea cu partidul care va susține proiectul nostru», a declarat Fenechiu.