28 marzo 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

DACIAN CIOLOȘ, LA BERLIN CU AVION PRIVAT. CĂLĂTORIA COSTĂ PESTE 23.000 DE EURO

Premierul Dacian Cioloș pleacă joi la Berlin, pentru o întâlnire cu Angela Merkel, la bordul unui avion privat. Este vorba despre o cursă privată Air Țiriac, care va costa 23.500 de euro.

Despre vizita lui Dacian Cioloș în Germania, purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că din delegația care îl va însoți pe prim-ministru vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, și șeful Cancelariei primului-ministru Dragoș Tudorache.

«Va fi o întâlnire de lucru, un prânz de lucru cu cancelarul Angela Merkel. Vom avea o întâlnire cu comunitatea românească și cu Forumul româno-german care are reprezentanți la Berlin. Scopul este întărirea relațiilor bilaterale și de stabilire, clarificare a obiectivelor comune pe agenda europeană, sunt subiecte care au fost în discuție în această lună și la Consiliul European, legate de migrație, politică externă», a precizat Dan Suciu.