19 abril 2024

Gazeta de Spania

Aducem România mai aproape de tine!

CONTRACTELE DUBIOASE PENTRU PIESE DE SCHIMB ALE CFR, PUN ÎN PERICOL VIAȚA CĂLĂTORILOR

Grupul de Investigații Politice (GIP), a intrat în posesia unui document care arată că CFR Călători a încheiat un contract suspect, în urma căruia trenurile Săgeata Albastră nu vor fi reparate ci cârpite cu piese vechi sau de proveniență dubioasă.

Astfel, conform GIP, în urma unei licitații organizate în luna august a acestui an, CFR Călători a încheiat un contract cadru cu firma Remarul 16 Februarie SA pentru revizia capitală a automotoarelor Desiro (Săgeata Albastră). Este vorba despre reparațiile care presupun riscuri majore pentru viața călătorilor (clasa de risc 1A):

  • reparații la sistemul de frânare;
  • înlocuirea geamurilor;
  • înlocuirea stingătoarelor de incendii;
  • înlocuirea articulațiilor dintre vagoane;
  • reparații la rezervoarele de combustibil;

 

Oferta cu care Remarul a câștigat acest contract este una fără legătură cu realitatea, unele dintre piesele oferite de această firmă fiind de zeci de ori mai ieftine ca la producători.

Astfel, Remarul a anunțat că va folosi:

  • supape de frânare urgență în valoare de 308 euro, deși prețul real al acestora este 1.533 euro (unicul producător este firma Knorr Bremse);
  • geamuri laterale la cabina de conducere în valoare de 66 euro, deși prețul real al acestora este 583 euro (unicul producător este firma Glastrosch);
  • manometre de 37 euro, deși prețul real al acestora este 272 euro (unicul producător este firma Knorr Bremse);
  • capace cuplă electrică de 33 euro, deși prețul real al acestora este 587 euro (unicul producător este firma Voith);
  • regulatoare de presiune de 219 euro, deși prețul real al acestora este 725 euro (unicul producător este firma Knorr Bremse).

 

De unde scoate Remarul 16 Februarie SA asemenea prețuri? Fie piesele pe care le va folosi sunt second-hand, fie nu sunt originale.

Cum a mai putut Remarul 16 Februarie SA să mai participe la licitație dacă se află în litigiu cu CFR Călători SA în urma unui contract încheiat în 2014, CFR acuzând Remarul de încălcarea obligațiilor care îi reveneau?

În 2013 CFR Călători a depus  o plângere penală împotriva Remarul 16 Februarie SA pe motiv că aceasta i-ar fi vândut în anul 2007 vagoane care conțineau azbest, substanță cancerigenă interzisă în întreaga lume. Vagoanele construite cu azbest au circulat câțiva ani, azbestul fiind descoperit abia în momentul în care vagoanele au intrat în reparații.

Mai multe exemple pot fi găsite în documentul de mai jos.

[embeddoc url=»https://www.gazetadespania.es/wp-content/uploads/2017/12/Comparatie_oferta_Remarul-pret_real.pdf» width=»100%» download=»all» viewer=»google»]