Meniu
credisabogados

Gazeta de Spania on Google+RSS Feed

18 octombrie 2018

COALIȚIA NAȚIONALĂ PENTRU MODERNIZAREA ROMÂNIEI NU SUSȚINE MODIFICAREA LEGII AGERPRES


Distribuie și prietenilor tăi!
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+

Alexandru Giboi, directorul general al Agenției Naționale de Presă AGERPRES, a avut miercuri, 8 noiembrie 2017, o întrevedere cu Liviu Beșleagă, vicepreședintele CNMR, la sediul Agenției. În cadrul discuțiilor s-a abordat tema modificării legii AGERPRES.

În acest sens, Alexandru Giboi și Liviu Beșleagă își exprimă dezacordul față de inițiativa politicienilor de a-și subordona Agenția Națională de Presă, într-o declarație de presă comună:

Agenția Națională de Presă AGERPRES trebuie să rămână independentă de orice ingerință politică. În acest moment, AGERPRES este un pilon de stabilitate și profesionalism al presei românești, iar subordonarea sa politică ar conduce la pierderea credibilității acestei instituții de presă publică. Odată cu pierderea credibilității, va urma și declinul Agenției. Evoluția și modernizarea AGERPRES nu pot fi asigurate decât prin menținerea stabilității și echidistanței editoriale. Din aceste motive, nu susținem modificarea legii AGERPRES, așa cum a fost propusă și votată de Senatul României.

De asemenea, în acest context, Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, a afirmat:

Liviu Besleaga si Alexandru Giboi”În urma întâlnirii  informale pe care am avut-o cu reprezentanții mediului diplomatic acreditat la București a reieșit îngrijorarea acestora față de independența tot mai scăzută a jurnaliștilor din mediul privat sau de stat. Există, din păcate, o tendință de control dinspre toate zonele societății: politic, business, clanuri interlope, de control asupra opiniilor exprimate în spațiul public și de reducere a surselor obiective de informare. Cu privire la legea AGERPRES, vom solicita întâlniri cu comisiile parlamentare din Camera Deputaților pentru identificarea celor mai bune soluții de păstrare a independenței editoriale și a libertății de exprimare a jurnaliștilor din cadrul Agenției.”

Despre AGERPRES

Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații.

Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.

© 2017, Gazeta de Spania. Toate drepturile rezervate. Preluarea de informații de către alte site-uri web poate fi făcută numai cu precizarea sursei, fiind întotdeauna însoțită de un link către materialul preluat. Dumneavoastră sunteți singurul responsabil atât față de terți, cât și față de https://gazetadespania.es, în legătură cu accesarea/utilizarea/exploatarea conținutului.

Distribuie și prietenilor tăi!
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on Google+
Google+

Tags: , , ,

Mai multe articole din România